Rusia - Spania 0-3 (0-0)
Marcatori: Xavi Hernandez 50, Daniel Guiza 73, David Silva 82

Cea de-a doua semifinală a Campionatului European de fotbal din Austria şi Elveţia, dintre Rusia şi Spania, practic reeditarea meciului din grupa D, s-a disputat pe o ploaie torenţială, care nu a afectat suprafaţa de joc. După o primă repriză albă, ibericii s-au dezlănţuit după pauză şi au învins la scor de forfait o echipă rusă parcă fatalistă, împăcată cu spectrul înfrângerii.

Prima ocazie a meciului a aparţinut spaniolilor în minutul 6 prin atacantul Fernando Torres. Acesta a şutat din marginea careului mic, din întoarcere, dar Akinfeev a respins cu piciorul. După cinci minute, David Villa a expediat o lovitură din colţul careului de 16 metri, dar Akinfeev a fost la post. Primul şut al Rusiei spre poarta lui Casillas a fost expediat în minutul 16, prin Pavliucenko. Mingea trimisă de la 25 de metri a trecut peste poarta iberică. Acelaşi Pavliucenko a avut cele mai mari ocazii ale Rusiei din prima repriză. Mai întâi, în minutul 31, şutul său de la 18 metri a trecut foarte aproape de vinclul porţii, iar după alte patru minute acesta a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize, şutul său din 7 metri poziţie centrală, trecând pe lângă poartă. În minutul 35, Luis Aragones a fost nevoit să facă prima schimbare, golgheterul actualei ediţii a Campionatului European, David Villa, fiind nevoit să părăsească terenul din cauza unei accidentări. În locul său a intrat mijlocaşul echipei Arsenal, Cesc Fabregas. După pauză, Rusia n-a mai arătat nimic, Arşavin a fost un ilustru anonim, iar dacă vedeta ruşilor n-a mers, nici mecanismul echipei n-a mai funcţionat, astfel că spaniolii au devenit tot mai periculoşi, reuşind în repriza secundă să concretizeze trei dintre numeroasele ocazii la poarta lui Akinfeev. Spania a deschis scorul în minutul 50, prin Xavi. Iniesta a centrat din interiorul careului de 16 metri, iar Xavi Hernandez, venit din linia a doua, a reluat din 10 metri dintre fundaşii centrali ruşi pe lângă Akinfeev. După marcarea golului, fanii spanioli au aprins torţe, la fel ca şi la intonarea imnurilor. Guiza a dus scorul la 2-0 în minutul 74. Fabregas a trimis o pasă lobată peste întreaga apărare a Rusiei, Guiza a dejucat pasul la ofsaid, iar din 13 metri l-a lobat elegant pe Akinfeev, spre bucuria prinţului Felipe, care şi-a îmbrăţişat soţia, pe prinţesa Letizia.
Scorul a devenit 3-0 pentru Spania în minutul 82, atunci când Fabregas a pătruns pe partea stângă, a centrat pe jos în careu, Silva a înscris de la 12 metri în stânga lui Akinfeev. După primirea celui de-al treilea gol, suporterii ruşi au început să părăsească tribunele. Rusia a ratat ocazia marcării golului de onoare în minutul 88 prin Sişev, dar lovitura sa de cap a fost parată de Casillas. Aşadar, Spania reuşeşte să se califice în finala Campionatului European, după o pauză de 24 de ani, unde va întâlni Germania, singura formaţie de pe Bătrânul Continent care a cucerit trofeul de trei ori (1972, 1980 şi 1996).
Deşi erau multe locuri libere în peluza ocupată de suporterii spanioli, organizatorii au anunţat că partida s-a disputat cu casa închisă, la meci asistând 51.428 de persoane. Cei 20.000 de fani ruşi din tribunele stadionului Ernst Happel, de două ori mai numeroşi decât ibericii, nu au avut probleme în dominarea fondului sonor. Înainte de începutul partidei, căpitanii celor două echipe, rusul Serghei Semak, respectiv spaniolul Iker Casillas, au citit un mesaj împotriva rasismului.
Rusia: 1. Akinfeev - 22. Aniukov, 2. V. Berezuţki, 4. Ignaşevici, 18. Jirkov - 11. Semak - 17. Zirianov, 20. Semşov (15. Bilialetdinov 56), 9. Saenko (21. Sişev 57) - 10. Arşavin - 19. Pavliucenko. Antrenor: Guus Hiddink.
Spania: 1. Casillas - 15. Ramos, 4. Marchena, 5. Puyol, 11. Capdevila - 6. Iniesta, 19. Senna, 8. Xavi (14. Xabi Alonso 69), 21. Silva - 7. Villa (10. Fabregas 35), 9. Torres (17. Guiza 69). Antrenor: Luis Aragones.
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Belgia avându-l la centru pe Frank De Bleeckere, ajutat la cele două linii de Peter Hermans şi Alex Verstraeten. Rezervă a fost grecul Kyros Vassaras.
Cartonaşe galbene: Jirkov '56, Bilialetdinov '60.