CONFRUNTAREA LEONARD DOROFTEI - PAUL SPADAFORA, S-A ÎNCHEIAT NEDECIS * Majoritatea specialiştilor, însă, l-au văzut învingător pe român
Meciul dintre pugilistul român Leonard Doroftei şi americanul Paul Spadafora, contând pentru unificarea titlurilor WBA şi IBF, la categoria semiuşoară, a fost declarat egal de cei trei judecători ai întâlnirii. În urma acestei decizii, atât Doroftei, cât şi Spadafora îşi păstrează centurile de campioni, WBA, respectiv IBF. De asemenea, ambii pugilişti au rămas neînvinşi la profesionişti.
AŞA AU DECIS JUDECĂTORII
Deşi Doroftei a dominat partida disputată pe durata a 12 reprize, la Pittsburgh, oraşul natal al lui Spadafora, judecătorii, dintre care doi au fost americani, au hotărît ca meciul să fie egal.
Patrick Russell, din California, judecător desemnat de IBF, versiunea la care Spadafora este campion mondial, l-a desemnat învingător, cu 115 la 114, pe Doroftei, în timp ce panamezul Guillermo Perez, oficial WBA, versiunea la care românul deţine titlul mondial, l-a văzut câştigător pe american, cu acelaşi scor, 115 la 114. Cel de-al doilea judecător american al disputei, Gary Merritt, din Indiana, a punctat egal pentru ambii pugilişti, 114-114. Judecătorul Guillermo Perez a fost desemnat în ultimul moment la această întâlnire, el înlocuindu-l pe danezul Ove Ovesson.
Specialiştii postului de televiziune HBO, care a deţinut drepturile pentru acest meci, au anunţat la finalul întâlnirii, că, potrivit statisticii lor, Doroftei a câştigat cu 117 la 111. Conform statisticii totalului de lovituri care şi-au atins ţinta, românul a punctat de 344 de ori, în timp ce Spadafora numai de 259 de ori. De asemenea, specialiştii site-ului canadian www.rds.ca, cel care a transmis în direct meciul de la Pittsburgh, l-au văzut învingător pe român, cu 115 la 113.
FILMUL CONFRUNTĂRII
Leonard Doroftei a început meciul foarte bine, câştigând prima repriză. Românul a continuat să atace, preferând o luptă corp la corp, pentru a diminua avantajul deţinut de Spadafora în privinţa alonjei. Americanul a încercat să poarte o luptă la semidistanţă, dar a fost pus în dificultate de Doroftei în repriza a treia, după un croşeu de dreapta, lovitură în urma căreia i-a spart arcada stângă a adversarului său. După o rundă a patra echilibrată, românul a atacat din nou, punctând cu directa de dreapta şi dominând tactic următoarele patru reprize. Spadafora a avut o revenire în runda a noua, dar Doroftei a reuşit să-şi păstreze avantajul obţinut în reprizele precedente. În runda a 11-a, românul a punctat mai des cu directa de dreapta, continuând să atace şi în ultima repriză, când însă campionul IBF a lovit mai mult.
DOROFTEI: "A FOST UN MECI ADEVĂRAT, ÎNTRE DOI CAMPIONI!"
Imediat după meci, Doroftei a declarat, pentru România 1, că lasă la aprecierea celor care au urmărit meciul să decidă învingătorul. "Am arătat lumii întregi ceea ce pot să fac în ring. A fost un meci adevărat între doi campioni. Aşa cum am promis, am venit aici să mă bat. Este un motiv de mândrie pentru mine faptul că, la el acasă, cu judecătorii lui, am reuşit un meci egal. Împotriva tuturor am obţinut un rezultat de egalitate, iar românul Doroftei a rămas neînvins. Revanşa va fi posibilă, poate în Canada sau în România. Totuşi, înainte de a fi campion, sunt tată şi va trebui să am grijă de familia mea. Rămâne de văzut ce voi face în continuare. Nu v-am dezamăgit niciodată şi nici nu o să o fac", a spus Doroftei.
Leonard Doroftei a precizat că, în perioada următoare, îşi va lua o vacanţă, urmând să vină în România.
SPADAFORA: "SUNT PREGĂTIT SĂ-L ÎNFRUNT, DIN NOU, PE DORIN"
Paul Spadafora a declarat că este dezamăgit de rezultatul final al meciului, adăugând că este dispus să boxeze din nou cu Doroftei. "Am fost pregătit pentru acest meci. Eram gata să boxez toată noaptea. Sunt decepţionat de decizia judecătorilor. După ce am câştigat clar ultima repriză, eram convins că voi fi declarat învingător. Acum, sunt pregătit să-l înfrunt din nou pe Dorin", a menţionat Spadafora.
DIN CULISE ŞI NU NUMAI...
* Doroftei, care a urcat în ring pe ritmurile melodiei "Români din România" a trupei BUG Mafia, a aşteptat decizia judecătorilor înfăşurat în tricolorul românesc.
* La meciul disputat în "Petersen Events Center" din Pittsburgh a asistat şi soţia lui Doroftei, Monica, însărcinată în luna a patra, precum şi cei doi copii ai campionului român, Alexandru şi Andrei. * Pugilistul român, al cărui echipament a fost sfinţit într-o biserică din Montreal, a fost încurajat din sală de câteva sute de români.
* Paul Spadafora a luptat pentru o bursă de 500.000 de dolari, în timp ce Doroftei a primit cu puţin mai mult, întrucât a acceptat să lupte în oraşul natal al adversarului său.
* Pentru român, legitimat la clubul canadian Interbox, este cea mai importantă bursă pe care o primeşte în cariera sa.
* Leonard Doroftei, supranumit "The Lion", nu mai boxase de 351 de zile (record personal de inactivitate), mai precis din data de 31 mai 2002, când şi-a apărat cu succes titlul mondial WBA, la Bucureşti, în faţa argentinianului Raul Balbi.
* Deşi Doroftei are 33 de ani, cu şase mai mult decât Spadafora, românul boxează la profesionişti de cinci ani, în timp ce americanul are deja şapte ani la activ.
* Înaintea acestui meci, Doroftei avea în palmaresul său de profesionist 21 de partide şi tot atâtea victorii (7 prin KO), iar Spadafora luptase de 36 de ori şi învinsese de fiecare dată (14 prin KO).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.