Municipal Târgovişte - CSM U Oradea 59-68 (13-20, 17-12, 19-22, 10-14)

Echipa de baschet feminin CSM Universitatea Oradea s-a impus meritat pe terenul ultimei clasate din ierarhia primei ligi, obţinând cea de-a 8-a victorie din actualul sezon.

Cu toate că întâlneau "lanterna roşie" a primei divizii, orădencele s-au aşteptat la un meci greu, orgoliul gazdelor (deţinătoare la zi a titlului, chiar dacă cu altă componenţă a lotului) fiind cunoscut. În consecinţă, orădencele au abordat cu multă determinare jocul, reuşind să controleze pe ansamblu o dispută în care balanţa victoriei s-a înclinat doar spre final înspre echipa orădeană. Supuse unui arbitraj extrem de sever, jucătoarele orădene au acumulat fault după fault, la un moment dat planând riscul ca pe teren să nu mai fie cinci jucătoare. "Am ştiut că vom avea un meci greu, dar l-am pregătit foarte bine. Am controlat destul de clar partida, dar arbitrii ne-au cam vânat. La pauză, unul dintre ei mi-a zis, cumva în glumă, că, dacă mergem în continuare pe aceeaşi linie, riscăm să jucăm finalul de meci cu mai puţin de cinci jucătoare în teren. Însă elevele mele au jucat foarte atent ultimele două sferturi, am gestionat cu calm finalul şi ne-am impus meritat", ne-a declarat antrenoarea echipei orădene, prof. Adriana Niculescu. Partida a curs aproape total în favoarea oaspetelor, gazdele având o zvâcnire spre finalul primei reprize, la pauza mare apropiindu-se la două puncte. A fost doar un foc de paie, pentru că orădencele au revenit la conducerea ositilităţilor şi s-au impus pe merit. Un aspect inedit l-a reprezentat capitolul marcatoare, formaţia oaspete punctând doar prin trei jucătoare (Hughes - 23 de puncte, Brown - 22 şi Singur - 13) mai bine de trei sferturi din totalul reuşitelor sub panou.
În celelalte jocuri din această etapă s-au înregistrat rezultatele: BC Alexandria - Unirea Dej 100-48; U-TCRE Cluj-Napoca - Rapid Marfă Bucureşti 89-63; Naţional Iaşi - Sportul Studenţesc Bucureşti 55-78; Olimpia Bucureşti - CSŞ-LMK Sfântu Gheorghe 46-95; CET Govora - ICIM Arad 46-86.

Clasament
1. BC ICIM Arad 19 18 1 1530-930 37
2. LMK Sf. Gheorghe 19 17 2 1493-933 36
3. BC Alexandria 19 14 5 1405-1159 33
4. Rapid Bucureşti 19 13 6 1260-1161 32
5. "U" Cluj-Napoca 19 12 7 1427-1185 31
6. Sportul Studenţesc 19 11 8 1298-1124 30
7. CET Govora 19 11 8 1288-1117 30
8. CSM "U" Oradea 19 8 11 1235-1277 27
------------------------------------------------------------------------------
9. Naţional Iaşi 19 4 15 1054-1376 23
10. Olimpia Bucureşti 19 3 16 912-1449 22
11. M. Târgovişte 19 2 17 871-1336 21
12. Unirea Dej 19 1 18 768-1492 20

Etapa viitoare (miercuri, 12 martie): BC Alexandria - CSM U Oradea; ICIM Arad - Rapid Marfă Bucureşti; CSŞ-LMK Sfântu Gheorghe - Unirea Dej; Sportul Studenţesc Bucureşti - CET Govora; Olimpia Bucureşti - U-TCRE Cluj-Napoca; Naţional Iaşi - Municipal Târgovişte.