La Baza Tineretului din Oradea sunt în plină desfăşurare lucrări de înlocuire a gazonului sintetic, cu altul nou, omologat FIFA.

Astfel, echipele înscrise în campionatele de minifotbal organizate de Spiridon Baltsavias vor dispune de cele mai bune condiţii de joc. „Este vorba despre un gazon sintetic de 50 de milimetri adus din Belgia, omologat FIFA. Este un efort finaciar important, având în vedere că s-a finalizat şi balonul doi. Sperăm ca aceste investiţii să fie apreciate de echipele care se vor înscrie în noile campionate. Până acum avem 80 de echipe care şi-au manifestat intenţia să se înscrie, astfel că sunt premise pentru un număr record”, a afirmat Spiridon Baltsavias.

Înscrieri la competiţiile organizate sub egida Federaţiei Române de Minifotbal se mai pot face până în 15 septembrie. Este vorba despre Liga 1, Liga 2, Liga 3, Campionatul Firmelor şi Instituţiilor Publice şi Campionatul de Old-Boys. Înscrierile se fac direct la Baza Tineretului sau la numărul de telefon 0729/351.276.

Terenurile vor fi reinaugurate pe 12 septembrie, decretată „Ziua minifotbalului bihorean”, când este programată Supercupa Bihorului, cu 8 echipe la start în campionatul judeţean şi tot atâtea în Campionatul Firmelor. Cu acel prilej, va avea loc şi o festivitate de premiere la care vor fi invitaţi reprezentanţii tuturor echipelor participante la ediţia trecută de campionat.