Peste 80 de tenismeni veterani din România, Ungaria şi Republica Moldova vor concura la a 7-a ediţia a Cupei Municipiului Oradea, programată între 30 iulie şi 1 august pe terenurile bazei sportive Precon. Concursul este organizat de Clubul Tenismenilor Veterani, Primăria Oradea şi DSJ Bihor.

 

Chiar dacă bugetul este mai mic decât s-a estimat iniţial, organizatorii speră ca şi această ediţie a turneului să fie o reuşită deplină. "Am mizat pe 14.000 de lei, dar am strâns doar 6.000 de lei cu sprijinul unor sponsori. Totuşi, ne vom strădui să ducem acest concurs la bun sfârşit, astfel încât toată lumea să fie mulţumită", a spus dr. Gheorghe Sabău. Întrecerea se adresează practicanţilor sportului alb de la categoriile de vârstă +40; +45; +50; +55; +60 ani, în proba de simplu şi +35 ani, +50 ani şi open la dublu. Diplomele, cupele şi mingile pentru finalişti vor fi asigurate de DSJ Bihor.

La concurs este aşteptat şi jurnalistul Cristian Tudor, participant obişnuit la întrecerile de acest gen.