O delegație de sportivi  de la LPS CSȘ Liberty Oradea a participat la un important concurs internațional de judo în Ungaria, la Baja. Această competiție s-a adresat copiilor U 15, grupul condus de Olimpia Ianc întorcându-se acasă cu două medalii de argint și una de bronz.

La acest concurs au mai participat judoka din Serbia, Slovacia, Austria și Ungaria. Cele trei medalii au fost obținute de Mihai Tămășan - argint la 60 de kg, Denzel Bechean - locul 2 la 81 de kg și Alex Mierluț - bronz la + 81 kg. O serie de sportivi au mai reușit clasări pe locurile 5-7: David Sălăjan la 60 kg, Alexandru Popa, Dominik Ludescher și Alex Creț la 50 kg, Cristian Popa la 55 kg și Răzvan Stoica la 38 kg. Competiția a constituit o ultimă verificare înaintea turneului final ce se va disputa la Onești în luna aprilie. De pregătirea acestor copii se ocupă profesorii Olimpia Ianc, Alexandru Goncearenco și Emil Morar.