Concurs de alergare montană, la Budureasa - Traseu spectaculos pentru amatori și profesioniști
La finele acestei luni, mai exact duminică, 24 septembrie, ACS Bihorul Oradea în parteneriat cu Primăria Budureasa și Consiliul Local Budureasa vor organiza Budureasa Mountain Running, o competiție de alergare montană la care sunt așteptați toți iubitorii de mișcare dar și de piesaje, traseul fiind unul spectaculos.
Orgnizatorii au informat că spectaculosul traseu va avea o lungime de 16 km, cu o diferență de nivel de 700 de metri. „Așteptăm toți pasionații de alergare, atât amatori cât și profesioniști, pentru a lua startul la un concuurs care se va desfășura în inima Apusenilor pe un traseu desebit de spectaculos”, au transis cei de la ACS Bihorul Oradea, inițiatorii acestei competiții care se dorește a deveni una de tradiție. Concursul se regăsește în calendarul național al Federației Române de Atletism, iar asta va atrage la linia startului, care se va da de la ora 11.00, mai mulți alergători de elită din țara noastră. „Având în vedere că Budureasa a devenit stațiune turistică de interes local, necesitatea desfășurării unor astfel de evenimente este obligatorie, iar pe viitor ne dorim ca acest concurs să devină unul de tradiție”, a declarat Adrian Magda, primarul comunei Budureasa.
Înscrierile fac doar în mediul online, accesând site-ul competiției www.budureasarunning.ro, până la data de 18 septembrie, anul curent.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.