CN de handbal feminin - junioare IV - AS Tonic, ultimul loc la prima participare
În ciuda poziției ocupate la terminarea întrecerii totuși rezultatul este unul pozitiv, calificarea la turneul final fiind în sine o performanță. Această reușită este cu atât mai valoroasă cu cât fetele s-au reunit de doar câteva luni sub comanda lui George Tăutu, înainte ele pregătindu-se la CS Romsport Oradea, echipă coordonată de profesoara Doina Ardelean. De numele acesteia se leagă ultima performanță din handbalul juvenil feminin, Grupul Școlar Transilvania reușind să termine pe locul al 5-lea la turneul final de la Caracal din 2006. O dată cu desființarea acelei echipe au dispărut și rezultatele la acest nivel și cu atât mai lăudabil este faptul că AS Tonic și CS Romsport se luptă să țină în viață handbalul feminin orădean. Din păcate ambele cluburi nu beneficiază nici de suportul sponsorilor dar nici al autorităților, banii părinților reprezentând singura resursă financiară. De neînțeles este lipsa de implicare a municipalității într-un sport în care totuși există rezultate.
După înfrângerile din grupa preliminară (16-32 cu LPS Vaslui, 10-30 cu CSȘ Caracal și 17-25 cu CSM Ploiești), AS Tonic a înregistrat următoarele rezultate în meciurile pentru stabilirea clasamentului final: 17-15 cu ACS Sport Onești, 15-18 cu Unirea Sânicolau Mare, 15-20 cu LPS Suceava și 16-24 cu ACS Sport Onești. În urma acestor rezulate, echipa lui George Tăutu a încheiat competiția pe locul al 16-lea.
Lotul AS Tonic: Aiana Panti, Mara Abrudan, Diana Boitor, Diana Bortig, Maria Buzilă, Alexandra Cristea, Alexandra Coman, Ferencz Zsofia, Jasmina Juca, Kulisz Kinga, Mihaela Marian, Alexia Tărău, Renata Tem, Diana Turcuş, Patricia Sonea, Andrada Sorca, Vanesa Torda, Ştefania Birta şi Fabiana Soanea. Antrenor: George Tăutu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.