Un grup de atleţi de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Oradea, pregătiţi de prof. Florin Indrie, au concurat zilele trecute la Campionatul Naţional de juniori II, desfăşurat la Bucureşti. "Eminescienii" au avut două clasări pe podium.

Andrei Vereş a fost al doilea la 400 metri garduri cu timpul de 56 secunde şi 88 de sutimi, iar ştafeta de 4x100 metri, în componenţa Hegedus Luca, Daniel Copil, Fandly Mark şi Andrei Vereş, a încheiat cursa pe locul 3 în 45 de secunde şi 82 de sutimi. Altfel, Fandly Mark s-a clasat al şaptelea la 800m, iar Daniel Copil a sosit al nouălea în cursa de 5000 de metri.