Cu patru poloişti orădeni în lot, trei de la CS Crişul (Alex Sfârle, Bogdan Paleacu şi Cătălin Alexa) şi portarul Marius Ţic (ex Crişul, actualmente Dinamo Bucureşti) reprezentativa de polo juniori a României şi-a început aventura australiană din cadrul Campionatului Mondial "Under 18".

În meciul de debut, echipa pregătită de Viorel Rus şi Ionuţ Cismaru a pierdut la scorul de 8-5 în faţa Greciei, într-un meci în care portarul Ţic a parat trei lovituri de la 5 m, iar Sfârle şi Alexa au marcat câte un gol. Al doilea meci din grupă, cel cu Iranul a fost o formalitate pentru poloiştii noştri care s-au impus cu 11-4 (Paleacu şi Alexa au marcat câte un gol). Jocul cu numărul trei a fost un veritabil derby pentru locul secund în clasament, România învingând la limită naţionala Uzbekistan, scor 9-8. După un început echilibrat, tricolorii s-au distanţat la trei goluri (6-3), Alexa înscriind din penalti, iar Sfârle din situaţie de om în plus. Înainte de ultimul sfert, România conducea cu 9-7, dar finalul a fost tensionat. Adversarii au revenit la un gol diferenţă (8-9), iar Andrei Laza a ratat o aruncare de la 5 metri. Cu 20 de secunde înainte de final, România a pierdut mingea, antrenorul Cismaru a cerut time-out, dar jocul s-a oprit şi Uzbekistanul a primit o lovitură de la 5 metri. Rustamov nu a reuşit, însă, să-l învingă pe Ţic, iar România a câştigat, făcând un pas important spre calificarea în optimi.

Componenţa echipei României: Marius Ţic, Mihnea Gheorghe 1+4+5, Andrei Prioteasa, Robert Gergelyfi, Cătălin Alexa 0+1+2, Alexandru Sfîrle 1+0+2, Vlad Dragomirescu 0+2+0, Cristian Călin 0+1+0, Bogdan Paleacu 0+1+0, Bogdan Laza 2+2+0, Levente Vancsik, Tudor Neagu 1+0+0, David Săcui.

Antrenori: Viorel Rus şi Ionuţ Cismaru.

Rezultatele meciurilor din cadrul CM:

Grupa A:  Ungaria - Canada 20-6, Ungaria-SUA 10-9, Egipt - Canada 10-14.

Grupa B: Columbia - Africa de Sud 11-4, Croatia - Australia 8-6, Croaţia - Afrika de Sud 25-1, Noua Zelandă - Columibia 11-10.

Grupa C: România - Grecia 5-8 (2-2, 1:1, 1:2, 1:3), Trinidad Tobago - Iran 7-9,

România - Iran 11-4 (3:0, 2:0, 4:2, 2:2), Uzbekistan - Trinidad Tobago  19-16 (2:2, 7:4, 8:1, 2:9), Iran - Romania 4-11 (0:3, 0:2, 2:4, 2:2), Grecia - Iran 16-5, Romania - Uzbekistan 9-8 (3-3, 3-1, 3-2, 0-2), Grecia-Iran 17-5.

Clasament: 1. Grecia 6 puncte, 2. România 4, 3. Uzbekistan 2, 4. Iran 2, 5. Trinidad Tobago 0.

Grupa D : Serbia - Peru 26-2, Italia - Kazakhstan 26-5, Kazakhstan - Serbia 1-20, Brazilia - Italia 7-17, Peru - Kazakhstan 6-15, Serbia -  Brazilia 12-9.

Arbitrul orădean Adrian Alexandrescu oficiază ca arbitru la meciurile de la Mondiale.