* Dacă în runda inaugurală surprizele au lipsit la Campionatul Mondial de handbal masculin din Suedia, în cea de-au doua au apărut şi rezultate mai puţin scontate. Învinse în prima zi, Ungaria şi Japonia au câştigat sâmbătă seara în dauna unor adversari mai bine cotaţi, Norvegia, respectiv Austria, astfel că toate cele patru echipe au acum şanse de calificare în grupele principale. Aproape sigură de prezenţa în faza următoare este Islanda, singura formaţie cu punctaj maxim în grupa B.

* În grupa C, primele meciuri de la Campionatul Mondial de handbal masculin din Suedia s-au încheiat cu rezultate scontate. Doar Algeria a fost aproape de o mare surpriză în faţa Serbiei,  care până la urmă s-a impus la limită. omânia a jucat peste aşteptări la debut cu vicecampioana mondială Croaţia şi timp de 37 de minute a lăsat impresia că poate infirma calculele specialiştilor. Până la urmă, experienţa şi valoarea superioară le-a permis croaţilor să revină şi să se impună la şase goluri. Oricum dătătoare de speranţe evoluţia jucătorilor pregătiţi de Vasile Stângă în perspectiva partidelor următoare. Astăzi, românii vor evolua împotriva Algeriei, un adversar aparent facil, dar ambiţios şi capabil de surprize.

* Lucrurile sunt ceva mai simple în grupa D, în care Suedia şi Polonia nu par să aibă probleme cu calificarea în grupele principale, chiar dacă ultima echipă a dispus iar mai greu decât se aştepta de Argentina. Selecţionata "pumelor", Coreea de Sud şi chiar Slovacia, care a scăpat de partidele foarte grele, se vor lupta pentru ultimul loc calificant în faza următoare.

* Şi în prima grupă, favoritele Franţa, Spania şi Germania nu au cum să piardă prim-planul în faţa unor outsideri precum Tunisia, Egipt şi Bahrain şi mai mult ca sigur că vor merge împreună spre a doua fază, chiar dacă aseară tunisienii au chinuit serios reprezentativa iberică.

Grupa A

Etapa I

 

Franţa - Tunisia  32-19 (15-9)

 

Germania - Egipt 30-25 (15-12)

 

Spania - Bahrain 32-22 (16-8)

 

Etapa a II-a

 

Bahrain - Germania 18-38 (9-20)

Tunisia - Spania 18-21 (7-9)

După închiderea ediţiei a avut loc meciul Egipt-Franţa.

 

 

CLASAMENT

1. Germania        2       2       0       0       68-43         4

2. Spania   2       2       0       0       53-40         4

3. Franţa    1       1       0       0       32-19         2

-----------------------------------------------------------------------------

4. Egipt      1       0       0       1       25-30         0

5. Tunisia   2       0       0       2       37-53         0

6. Bahrain  2       0       0       2       40-71         0

 

 

Grupa C

Etapa I

Croaţia - România 27-21 (11-13)

 

Danemarca - Australia 47-12 (21-8)

 

Serbia - Algeria 25-24 (13-9)

 

Etapa a II-a

 

După închiderea ediţiei au avut loc meciurile: Australia - Serbia; Algeria - Croaţia; România-Danemarca.

CLASAMENT

1. Danemarca     1       1       0       0       47-12         2

2. Croaţia  1       1       0       0       27-21         2

3. Serbia    1       1       0       0       25-24         2

--------------------------------------------------------------------------------

4. Algeria   1       0       0       1       24-25         0

5. România         1       0       0       1       21-27         0

6. Australia          1       0       0       1       12-47         0

 

Grupa B

Etapa I

Islanda - Ungaria 32-26 (14-11)

 

Norvegia - Japonia  35-29 (18-13)

 

Austria - Brazilia 34-24 (17-13)

 

Etapa a II-a

Ungaria - Norvegia 26-23 (14-16)

Japonia - Austria 33-30 (18-11)

Brazilia - Islanda 26-34 (12-19)

 

CLASAMENT

1. Islanda  2       2       0       0       66-52         4

2. Austria   2       1       0       1       64-57         2

3. Norvegia         2       1       0       1       58-55         2

-----------------------------------------------------------------------------

4. Japonia 2       1       0       1       62-65         2

5. Ungaria  2       1       0       1       52-55         2

6. Brazilia   2       0       0       2       50-68         0

 

Grupa D

Etapa I

Coreea de Sud - Argentina 25-25 (14-11)

 

Polonia - Slovacia 35-33 (15-17)

 

Suedia - Chile 28-18 (15-8)

 

Etapa a II-a

Chile - Coreea de Sud 22-37 (12-15)

Slovacia - Suedia 22-38 (14-15)

Argentina - Polonia 23-24 (6-11)

 

CLASAMENT

1. Suedia   2       2       0       0       66-40         4

2. Polonia  2       2       0       0       59-56         4

3. Coreea  2       1       1       0       62-47         3

-----------------------------------------------------------------------------

4. Argentina        2       1       1       0       48-49         1

5. Slovacia 2       0       0       2       55-73         0

6. Chile      2       0       0       2       40-65         0

 

 

Programul etapei a 3-a (astăzi):

Grupa A

Spania - Germania (ora 19.30)

Franţa - Bahrain (21.30)

Tunisia - Egipt  (21.45)

 

Grupa B

Ungaria - Brazilia (18.00)

Norvegia - Austria (20.00)

Islanda - Japonia (22.30)

 

Grupa C

Croaţia - Australia (19.00)

România - Algeria (19.00, Dolce Sport)

Danemarca - Serbia (21.15, Dolce Sport)

 

Grupa D

Slovacia - Argentina (17.15)

Polonia - Chile (19.15)

Suedia - Coreea de Sud (21.15).