Şapte echipe europene şi una asiatică au rămas în cursa pentru medalii la Campionatul Mondial de handbal masculin din Qatar. Dacă primele partide din "optimi" s-au desfăşurat sub semnul echilibrului, ultimele patru au fost dezechilibrate.

Campioana olimpică Franţa a surclasat revelaţia Argentina; vicecampioana mondială Danemarca a tranşat fără probleme duelul nordic cu Islanda; Germania, ajunsă la turneul final în baza unei invitaţii a forului mondial de handbal, a făcut o demonstraţie de forţă în faţa Egiptului, în timp ce Polonia a furnizat surpriza, trimiţând acasă Suedia, cvadruplă campioană mondială. O zi mai devreme îşi asiguraseră prezenţa în sferturile de finală Spania, Croaţia, Slovenia şi Qatar, ultima cu mulţi jucători europeni de top în componenţă.

Rezultate înregistrate în "optimile de finală":

Macedonia - Slovenia 28-30 (15-16)

Qatar - Austria 27-25 (13-14)

Spania - Tunisia 28-20 (18-9)

Croaţia - Brazilia 26-25 (15-13)

Islanda - Danemarca 25-30 (10-16)

Germania - Egipt 23-16 (12-8)

Suedia - Polonia 20-24 (10-11)

Franţa - Argentina 33-20 (16-6)

 

Astăzi sunt programate jocurile din sferturi:

Ora 17.30

Croaţia - Polonia

Germania - Qatar

Ora 20.00

Spania - Danemarca

Franţa - Slovenia.

Meciurile sunt transmise de Dolce Sport.