Clujenii au făcut cadouri bavarezilor - Bayern Munchen - CFR Cluj 3-2 (2-1)
Campioana României nu a ştiut să profite de pasa proastă şi de problemele de efectiv ale lui Bayern, care, lipsită de vedetele Van Bommel, Ribery, Klose, Olic, Robben, Van Buyten, a fost marţi seara o copie palidă a echipei care juca sezonul trecut finala Champions League. Cu toate acestea, fotbaliştii lui Sorin Cârţu nu au ştiut să profite şi s-au bătut singuri după ce au marcat toate golurile primei reprize. Clujenii au visat frumos cinci minute după golul lui Cadu (27), cap din 6 metri, dar totul s-a năruit în cinci minute după ce Stăncioiu a fost învins de acelaşi Cadu (32) şi Panin (37). Feroviarii puteau reveni în joc la ultima fază a primei reprize, când Traore, scăpat singur cu portarul, a şutat în bară, de la 16 metri, dar după pauză Gomez (77), în urma unui ricoşeu după o minge degajată imprudent de Piccolo, a pus lucrurile la punct, ardelenii nemaireuşind decât să reducă din handicap prin Culio (86), bară-gol din 12 metri.
Clujenii au ratat o şansă mare de a obţine punct(e) pe terenul unei grupări importante din fotbalul mondial, care în acest meci era de bătut. Chiar şi aşa, CFR mai păstrează şanse la locurile 2 sau 3, însă la fel de bine poate încheia grupa pe ultima poziţie, dacă va continua caruselul ratărilor incredibile şi a erorilor defensive.
Bayern Munchen: Butt - Lahm, Timoşciuk, Badstuber, Pranjic - Ottl, Schweinsteiger (80 Braafheid) - Hamit Altintop, T. Muller, Kroos - Gomez. Antrenor: Louis van Gaal.
CFR Cluj: Stăncioiu - Panin, Cadu, Piccolo, Rada - Bastos (56 Hora), Kivuvu, E. Dică, Culio - De Zerbi, Traore (76 Bjelanovici). Antrenor: Sorin Cârţu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.