Pilotul român Romeo Duicu, pe o motocicletă KTM, a terminat, ieri, pe locul 67 în etapa a VII-a din Dakar-2009, disputată între localităţile Mendoza (Argentina) şi Valparaiso (Chile), pe distanţa de 317 kilometri, informează site-ul oficial al competiţiei.

Duicu a sosit cu o întârziere de o oră, 19 minute şi 32 de secunde faţă de câştigătorul etapei, chilianul Francisco Lopez. Pe locurile următoare s-au clasat spaniolul Marc Coma şi francezul Cyril Despres.
În clasamentul general, Romeo Duicu se află pe poziţia a 66-a, la zece ore, 44 de minute şi 44 de secunde în urma liderului Marc Coma. Locul secund la general este ocupat de americanul Jonah Street, în timp ce pe poziţia a treia se află francezul David Fretigne.