Nu mai este pentru nimeni o noutate că sportul şteian se zbate, în ultimii ani, undeva la periferia judeţului, iar cum multe voci ale celor care iubesc acest fenomen "murmură" a neîncredere privind viitorul, nu fac altceva decât să amplifice indiferenţa tinerilor, dar şi nesiguranţa lor în a se afirma în acest domeniu.

Sigur situaţia nu este total prăbuşită, deoarece, prin munca asiduă a preşedintelui-antrenor de la T.C. IRIS Ştei, Călin Bara, la tenis de câmp activitatea este cu rezultate notabile, vârful piramidei reprezentându-l Irina Maria Bara, campioana naţională la dublu fete, 14 ani. Karatiştii de la Crişul Negru, preşedinte-antrenor Alin Paşca, îşi văd de antrenamentele şi concursurile planificate, dând dovadă de seriozitate. Din păcate, în ultimii ani, au dispărut din peisajul performanţei echipa de volei (care a activat mulţi ani cu rezultate excelente în Divizia A), iar echipa de fotbal Minerul Ştei a intrat în "subteran" definitiv, altadată un simbol al minerilor de la poalele Munţilor Apuseni. Cu probleme, dar şi cu multe lipsuri, Oţelul Ştei a reuşit să ajungă la finalul actualei ediţii, însă, viitorul nu prea "sună" bine şi cine ştie ce surprize vom avea. Şi ca "meniul" să fie complet, actuala sală de sport, construită şi inaugurată de puţină vreme în incinta C.N. "Avram Iancu", are şi ea un statut controversat, deoarece, se pare, litigiul dintre Primăria Ştei şi proprietarii (sau foştii?!) terenului nu este încă clarificat, fiecare parte revendicându-şi dreptatea sa. Încă o dată subliniez, nu ne erijăm în judecătorii acestui caz, deoarece acesta se află, dupa spusele uneia dintre părţi, pe rolul instanţei de judecată, dar ar trebui ca acest provizorat, care persistă, să se încheie. Evident, într-o asemenea sală polivalentă ar trebui ca tinerii să fie atraşi pentru a practica voleiul, handbalul, fotbalul de sală, baschetul, tenisul de câmp, precum şi alte activităţi care le-ar umple timpul liber într-un mod plăcut, util, dar mai ales educativ. Prin demersul nostru, nu facem decât să atragem un semnal de alarmă faţă de pasivitatea celor care pot sprijini activitatea sportivă, dar, în mod special, autorităţilor locale, consilierilor locali, să nu privească acest fapt şi, mai ales, să nu-l trateze cu indiferenţă, pentru că, în viitor, copiii şi nepoţii le vor pune întrebări legate de (in)activitatea lor vis-a-vis de sport şi de "moştenirea" lăsată, una care nu trebuie scuzată de criza des invocată, ci mai mult de comoditate, ba chiar de nepăsare...