Cişmeaua microbistului
Beiuşenii merită mai mult
Situaţia delicată în care CF Bihorul Beiuş se găseşte la jumătatea turului Diviziei C dă pur şi simplu fiori atât conducerii echipei, cât mai ales edililor municipiului. Prezenţa în "bloc" a acestora la derby-ul judeţean cu Lotus Felix, scor 1-1, nu face altceva decât să demonstreze pasiunea pentru sportul rege în Depresiunea Beiuşului. Duelul cu Lotus a fost unul cu o încărcătură aparte pentru gruparea orădeană a cărei antrenor, Lucian Ciocan, are originea în apropiere. "Murmurul" tribunei preconiza o victorie facilă a beiuşenilor, însă meciul a fost unul "pe bune", în care nici ideea că este o "afacere bihoreană" datorită brigăzii de arbitrii, cu Daniel Dumuţa ferm şi imparţial la centru, nu a stat sub semnul îndoielii. Dezamăgirea suporterilor gazdă era evidentă la finalul jocului, însă ei au avut puterea ca la finalul meciului să aplaude la scenă deschisă "actorii" din teren, fapt ce îmi întăreşte convingerea că aceşti minunaţi microbişti merită mult mai mult. Fotbaliştii au, însă, datoria ca la prima lor apariţie pe teren propriu să obţină victoria pe care îi obligă "palmele" primite, totuşi, în semn de respect pentru efortul lor. Chiar dacă deocamdată au reuşit să marcheze doar primul gol în campionat, speranţa că se vor redresa este încă vie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.