Cinci luptători dominicani au rămas în Spania
Federaţia Spaniolă de Lupte a anunţat că cinci componenţi ai echipei Republicii Dominicane, care se pregătea la Madrid pentru Jocurile Panamericane, ce vor avea loc la Rio de Janeiro, au fugit din cantonament. Forul spaniol s-a arătat extrem de “întristat” de această veste.
Din delegaţia dominicană făceau parte 15 sportivi, care au sosit în Spania pe data de 2 iunie, întoarcerea în ţară fiind programată pentru data de 1 iulie. Delegaţia Republicii Dominicane a sosit în Spania în urma unui acord de parteneriat semnat între cele două ţări.
Javier Iglesias, director sportiv în cadrul federaţiei spaniole, a confirmat dispariţia celor cinci luptători. "Paşapoartele lor, cu vizele respective, se află la antrenori, astfel că cei cinci au plecat fără documente. Este vorba de doi sergenţi şi doi caporali din poliţia naţională dominicană şi de un sergent al forţelor aeriene. Cei cinci - Richard Ramos, Aneudis Navarro, Edwin Tomas Abreu, Alfredo Docembil şi Eddy Agramonte - au plecat din cantonament pe 25 iunie", a declarat Javier Iglesias.
Unii dintre ei au rude în Spania, care au insistat să fie prezente la antrenamentele sportivilor. Vizele pentru sportivii din Republica Dominicană expiră pe data de 15 iulie, astfel că autorităţile spaniole nu au iniţiat încă o anchetă, deşi au fost anunţate toate instituţiile implicate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.