Fundaşul Cristan Chivu de la Internazionale Milano este pe lista de achiziţii a formaţiei Napoli, care doreşte să-şi întărească compartimentul defensiv în vederea unei probabile participări în Liga Campionilor, informează calciomercatoseriea.it.

"Capabil de a îndeplini rolul de fundaş central sau apărător stânga, Chivu ar fi o soluţie ideală pentru defensiva în cinci a lui Mazzarri. Gruparea Inter ar fi dispusă să-l vândă pe român în cazul unei oferte, mai ales că intenţionează o remaniere a lotului pentru sezonul viitor", a scris sursa citată. Presa italiană a scris recent că Inter ar putea renunţa la Chivu la sfârşitul acestui sezon, în urma slabelor evoluţii pe care fundaşul le-a avut în ultimele partide.Totodată, mass-media peninsulară a notat că Napoli îl doreşte şi pe Stefan Radu de la Lazio, care evoluează pe postul de fundaş stânga. Actualul contract al lui Cristian Chivu (30 de ani) expiră în vara anului 2012.