CF Bihorul Beiuş s-a reunit - Noutăţi în lotul pentru retur
Începutul acestei săptămâni a coincis cu reluarea pregătirilor echipei CF Bihorul Beiuş. Liderul seriei a III-a din Liga a V-a s-a reunit sub conducerea antrenorului Ciprian Carţiş, secondat de Daniel Borza. În pauza competiţională lotul a suferit unele modificări, sosirile fiind mai multe decât plecările.
La echipa beiuşeană au revenit Ghiţă Tăut (CS Oşorhei), V. Silaghi (Poiana Budureasa), Mădălin Trip (FC Zalău) şi a mai fost transferat Pirtea (Zorile Bunteşti). Au plecat D. Toma (CS Oşorhei) şi Abrudan (LPS Bihorul Oradea). Din vechiul lot au fost prezenţi la reunire Odobasianu, Dan, S. Olteanu, Şerb, Mândru, Mihoc, Lezeu, A. Ban, Liber, Bocoiu, Dagău, Muţ, Nistor, Pavel, Fărcanea, Gemănariu. Între 11 şi 17 februarie, CF Bihorul va efectua un semicantonament la baza proprie, asigurat de Primăria Beiuş. De menţionat că toate salariile jucătorilor sunt achitate la zi, iar condiţiile de pregătire sunt pe măsura obiectivului propus - promovarea. La jumătatea campionatului, formaţia beiuşeană are trei punct avans faţă de FC Bihor II, ocupanta locului secund. Altfel, în cadrul grupelor de copii şi juniori s-au produs unele modificări la nivelul antrenorilor. Juniorii mari sunt pregătiţi de prof. Adrian David, juniorii C, de către Daniel Borza şi juniorii E, de Vlad Silaghi.



d-le codreanu, trebuie sa scrii mai des despre BIHORUL BEIUS, care este in mare revenire de forma.HAI BEIUSUL.
asa ai zis si cind era in C ca erau la zi cu banii...Da de ce nu zici ce restante mai au de luat??????????????
O venit asta inapoi silaghi si iar o sa fie scandal la echipa.O uitat ce sudalme ne dadea de la budureasa si cum vorbea de noi.e nasol