Un amical reuşit Marcatori: Lukacs (min. 2 şi 20), Bodean (`13) Au arbitrat: Vasile Sin (Ştei) - centru, Nicolae Nicolae şi Adrian David (Beiuş) Beiuş: Axinte, Ursuţ, Dărăban, Fazekas, Bodean, Bulz, Mihoc, Silaghi, Vereş, Tomuţiu, Negrita. În repriza a II-a au mai jucat: Morar şi Lazea (portari), Carţiş, Iancu, Oraş, Ţirban, Chebeleu, Jurcă, Rusu şi Barany. Antrenori: Rudi Kovacs şi Adrian David FC Bihor: Vâtcă, Mădălin Popa, Pătraşcu, Cistean, Oprea, Fele, Sabău, Lungan, Balea, Lupaşcu, Lukacs. În repriza a doua au mai evoluat: Mindileac, Bugiu, Trăistaru, Oprea, Epure, Badea, Braşoveanu, Spancioc şi Popescu. Antrenori: Alin Artimon (principal), Florin Fărcaş şi Roberto Ivan - secunzi În primul amical disputat pe teren propriu, gazdele au pierdut cu 2-1 partida cu FC Bihor. S-a jucat pe o căldură insuportabilă, de la ora 17.00, cu toate că se putea juca şi de la ora 18.30 sau chiar 19.00. Lume destul de multă (circa 150 de spectatori), dornică să vadă la lucru cele două echipe, dar orădenii n-au venit cu prima echipă, însă cei introduşi în teren de principalul Artimon au jucat cu o mare dăruire, scorul în prima repriză putea fi şi mai mare, dar Lukacs (de 3 ori) şi Lupaşcu s-au jucat cu ocaziile. În repriza a II-a, beiuşenii au fost mult mai buni, puteau şi conduce pe tabela de marcaj, dar au ratat cu seninătate 4-5 ocazii clare de gol, Mindileac apărând foarte bine. Una peste alta, a fost un test reuşit pentru ambele combatante, Artimon poate să-şi aleagă 2-3 juniori pe care se va putea baza în Divizia "B", iar Rudi Kovacs să-şi vadă la lucru noile "achiziţii" în vederea partidei din Cupa României de astăzi, în deplasare, cu Frontiera Curtici. La beiuşeni, noii veniţi n-au impresionat absolut deloc, cu un plus pentru fundaşul Dărăban, din formaţia gazdă remarcându-se Oraş, Carţiş şi Silaghi.