Pe terenul de la Poienii de Jos, pe o suprafaţă de joc surprinzător de bună pentru această perioadă, cele două echipe din Liga a IV-a au disputat primul amical în vederea pregătirii returului actualei ediţii de campionat.

Multă poftă de joc au arătat jucătorii ambelelor echipe în care la final victoria a surâs beiuşenilor, după o dispută foarte strânsă totuşi. Surprinzător, şteienii au avut primii iniţiativa iar după ce A. Toma (11) a trimis puternic pe jos a venit şi deschiderea scorului, (0-1), în urma unei "torpile" din unghi realizată de Dumbrăveanu (13). Beiuşenii puteau egala dar Corcheş a parat lovitura de la 11 metri, corect acordată de centralul George Blaj, executată de Trip (19), după care iureşul la poarta acestuia a început să se accentueze. Silaghi (28,29) a fost protagonistul a două faze de gol, iar D. Toma (30) a ratat şi el o bună ocazie. Şteienii puteau să se desprindă însă şutul lui Pirtea (33) a "şters" bara transversală, iar Haica (34) a trimis puţin peste poartă. Egalitatea, (1-1), a survenit la ultima fază când Trip (44) a şutat plasat din marginea careului mare. În startul reprizei secunde G. Jurcă (48) a ratat monumental din marginea careului mic, iar Corcheş a avut un reflex uluitor la lovitura de cap trimisă din apropiere de D. Toma (50). Beiuşenii au preluat conduderea, (2-1), prin Miklo (61) şi au "fixat'' scorul final prin lovitura liberă excelent executată de Trip (87). Între timp beiuşenii au mai ameninţat poarta adversă prin Turcan (71), adversarii ripostând prin Haica (77) şi Stoian (83). După această întâlnire şteienii au intrat într-un cantonament centralizat pe plan local care va dura până pe 13 februarie.

CF Beiuş: Odobasianu - Turcan, Foghiş, Mihoc, Stan, Fl. Popa, Silaghi, Trip, Mureşan, Miklo, D. Toma. Au mai jucat: Magda, Kuruţ, Iştoc, Szatmari. Dan. Turle, Creţu.

Antrenori: Rudy Kovacs şi Ciprian Carţiş.

CSO Ştei: Corcheş - Cr.Ştefan, Ciobriş, G. Popa, Gruie, Pirtea, A. Toma, L.  Bogdan, Dumbrăveanu, Gavriş, Haica. Au mai jucat: Borza, G. Jurcă, Norocea, C. Galea, Blig, Stoian, P. Ştefan.

Antrenori: Voicu Popa şi Florin Galea.