Peste 700 de sportivi din 21 de țări vor lua startul în competiția X-Man România, care va avea loc sâmbătă, 7 iunie, la Oradea. Aflată la ediția a 15-a, competiția include toate probele Campionatului Național de Triatlon și marchează debutul etapei românești a Circuitului Internațional Friendship Series.

 

Oradea va găzdui și în acest an cel mai important eveniment de anduranță din țară. Competiția cuprinde trei probe majore, toate incluse în Campionatul Național de Triatlon, și va reuni un număr record de 700 de sportivi din 21 de țări.

Evenimentul a fost prefațat miercuri, 4 iunie, într-o conferință de presă organizată la Hotelul Ramada.

„Este unul din cele mai longevive evenimente din Oradea. A crescut foarte mult, de la 450-500 de sportivi anul trecut, la 700 anul acesta”, a spus Alexandru Chira, directorul Asociației pentru promovarea turismului în Oradea, care a lăudat-o pe Marta Varadi, directorul de marketing și comunicare pentru munca depusă la internaționalizarea evenimentului.

Cristian Bora, directorul de dezvoltare al X-Man România, a vorbit despre felul în care competiția a creat un microsistem cu implicarea mai multor entități: administrație, comunitate de business și educație.

 „Copiii sunt educați să îi susțină pe participanți și să îi vadă ca modele. Chiar dacă nu se vorbește foarte mult despre acest lucru, și în spatele celor care câștigă premii sunt eroi care se ocupă cu gestionarea competiției sau care contribuie la buna ei desfășurare. Bugetul competiției este de 120 de mii de euro. Dincolo de concurenți, evenimentul aduce peste 2000 de oameni în oraș care contribuie la economia locală”, a spus Bora. Istvan Szokolszky, sufletul concursului, a spus că este mândru de cele 15 ediții și că a deschis dialogul cu mai multe comunități din jurul României: „s-ar putea ca în anii următori, la Oradea să se organizeze, în cadrul acestei competiții, naționalele de triatlon ale Bulgariei, Croației, Moldovei sau Macedoniei. Mulțumim autorităților locale, dar și poliției, poliției locale și jandarmeriei pentru că au venit repede cu soluții la problemele pe care le-am întâmpinat cu organizarea traseelor. Ca noutate, anul acesta, în cadrul concursului va fi organizat și Campionatul Național pe Distanță Olimpică, unde va fi concurență mare pentru locurile de la Olimpiadă”.   

 

„La Oradea, ca afară”

 

La conferință au participat și trei dintre sportivii cu șanse mari la titlu, Noelle Priscilla Daraban Husanu, Mihai Vigariu și Zsombor Deak.

Noelle s-a declarat încântată de organizare și a spus că își dorește ca întrecerea să fie organizată la fel de perfect ca anul trecut.

„Mă întorc cu drag la acest concurs. La Oradea e ca afară când vine vorba de nivelul și organizarea competiției. Pentru noi, sportivii, provocarea cea mai mare nu este cea de la concurs, ci cea din fiecare zi de antrenament. Este multă muncă și ambiție la mijloc și trebuie să renunțăm la multe pentru a ajunge la acest nivel”. Mihai Vigariu, care a participat de-a lungul anilor la 10 din edițiile organizate la Oradea și la aproximativ 30 în toată lumea, a vorbit despre cât de importantă este alimentația, subliniind că într-o cursă care durează în jur de 9 ore, organismul pierde în jur de 5000 de kilocalorii.

„Totul merge bine până nu mai merge bine. Regula este simplă: te simți bine – mănânci, nu te simți bine – mănânci. Altfel nu ai nicio șansă să duci la bun sfârșit cursa. Poți însă să testezi la antrenament ce funcționează în materie de alimentație. De triatlon m-am apucat în 2014 și primul concurs a fost la Oradea. Am participat de atunci la zece ediții. Important nu este doar să câștigi, ci să înveți să respecți. La linia de pornire toți vrem să câștigăm dar trebuie să îi respectăm pe cei care reușesc și să ne dorim să ajungem la nivelul lor”, a spus Vigariu, care a subliniat că și distanțele mici sunt grele și că îi invită pe orădeni să pornească în ascensiune, să înceapă de la distanțe mici și apoi să țintească proba regină care este Full Ironman.

Zsombor Deak a declarat că este prima dată când participă la Full Ironman: „am fost la Half Ironman, dar mă simt în formă și sper să dobor recordul național care este de 8 ore și 41 de minute”. Ținând cont că la competiție va participa și Andrei Vrabii, cel care a stabilit recordul național, cursa nu va fi ușoară.

  

Trei etape succesiv, fără pauză, în limita a 16 ore

 

Probele din cadrul competiției sunt: Campionatul Național de Triatlon pe distanță lungă, singura competiție pe distanța Ironman din România, cu 3.800 m înot, 180 km ciclism și 41,5 km alergare; etapa a Circuitului Național de Triatlon pe distanță medie, cu 1.900 m înot, 93 km ciclism și 21,5 km alergare; Campionatul Național de Triatlon pe distanța standard (olimpică) – Cupa Star Stone, cu 1.500 m înot, 40,8 km ciclism și 11,8 km alergare.

Competiția X-Man România 2025 va marca și prima etapă românească a Circuitului Internațional Friendship Series. Tot atunci va avea loc și cursa pentru amatori X-Run, susținută de Celestica și Stihl, destinată pasionaților de alergare.

Dificultatea competiției nu constă doar în distanțele lungi, ci și în caracterul neîntrerupt al probelor, sportivii fiind nevoiți să parcurgă cele trei etape succesiv, fără pauză, în limita unui timp total de 16 ore. Este o provocare extremă care testează la maximum rezistența fizică și mentală a participanților.

Startul probei de înot pentru distanța lungă se va da sâmbătă, 7 iunie 2025, la ora 7.00, la lacul de acumulare de la Fughiu. După proba de înot, concurenții vor continua cu proba de ciclism pe traseul Fughiu–Husasău de Criș–Ineu–Botean–Bălaia, pe un circuit de 17,4 km închis circulației rutiere. Ultima probă, cea de alergare, se va desfășura pe traseul Fughiu–Podgoria–Oradea, cu finish în Piața Regele Ferdinand. Pentru distanța medie, startul la înot este programat la ora 8.30, iar pentru proba olimpică la ora 14.00, tot la Fughiu. Primii concurenți sunt așteptați să ajungă în Piața Ferdinand în jurul orei 12.00, marcând începutul celei mai spectaculoase părți a competiției. Evenimentul se va încheia în jurul orei 22.00, cu festivitatea de premiere.

Anul acesta, competiția reunește sportivi din România, Austria, Belarus, Bulgaria, Croația, Cipru, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Guadalupe, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Moldova, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Turcia și Turkmenistan.

Evenimentul va fi transmis live prin streaming video pe pagina de Facebook X-Man Romania, pe website-ul oficial xmanromania.ro și pe platforma Eurosport Online (https://www.eurosport.ro/watch/), cu comentarii sportive oferite de Alex Ciocan, comentator Eurosport.

Competiția este organizată de asociația Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor, în parteneriat cu Federația Română de Triatlon, și este susținută de AROBS Transilvania Software prin Fundația AROBS și de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune – Visit Oradea. Evenimentul beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, Poliției Rutiere, Jandarmeriei Oradea, Primăriei Oșorhei, Primăriei comunei Ineu de Criș, SMURD și Salvamont Salvaspeo Bihor. La pregătirea și desfășurarea competiției participă peste 200 de voluntari din cadrul Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, Liceului Teoretic „Ady Endre”, Colegiului Național „Mihai Eminescu” și Universității din Oradea.