Ce începe prost, se sfârşeşte şi mai prost - CSM D&C, cu toată viteza spre... liga secundă
CSM D&C Oradea - Pandurii Târgu Jiu 30-38 (14-15)
Într-o partidă contând pentru prima etapă a returului Ligii Naţionale de handbal masculin, desfăşurată la Arena "Antonio Alexe", formaţia CSM D&C Oradea a fost învinsă de Energia Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 38-30 (15-14). Acest debut cu stângul a cam lămurit situaţia echipei orădene pe prima scenă, gruparea orădeană fiind tot mai aproape de retrogradarea în eşalonul secund.
Conştienţi că este un joc decisiv pentru soarta lor viitoare pe prima scenă (un eventual succes ar fi menţinut şansele echipei pregătite de Sabin Dacău de a continua lupta de supravieţuire în Liga Naţională), handbaliştii orădeni au început determinaţi jocul cu oltenii, prima repriză desfăşurându-se sub o notă de echilibru evident. Oaspeţii au fost cei care au deschis scorul, dar gazdele au egalat şi chiar au trecut de două ori în avantaj (3-2 şi 7-6), reuşind ca pe finalul primului mitan să revină de la 11-14 la 14-15, scor care a încheiat repriza. Paradele lui Viman, golurile înscrise de Munea, Liberţ şi Jeler păstrau vii speranţele orădenilor într-un dorit succes, mai ales că nici formaţia oaspete nu impresionase în această primă jumătate de oră. Dar totul s-a prăbuşit după reluarea jocului, de la vestiare ieşind cu totul alte echipe. Dacă gruparea din Târgu Jiu a abordat extrem de decisă al doilea mitan, orădenii au părut total ieşiţi din priza partidei, în primele 7 minute încasând şase goluri şi înscriind doar unul (15-21). Lipsiţi de orizont tactic, tratând cu superficialitate ocaziile de contraatac, dezorganizaţi total în defensivă, unde oltenii au găsit adevărate bulevarde, orădenii au fost dominaţi categoric de echipa oaspete, care la jumătatea reprizei conducea cu 11 goluri (31-20) şi soarta partidei fusese decisă. Revenirea din finalul întâlnirii n-a făcut decât să reducă proporţiile unui eşec meritat, care pecetluieşte aproape definitiv soarta acestei echipe, misiunea de a evita retrogradarea în Divizia A devenind aproape imposibilă. Singurele aspecte pozitive din jocul echipei orădene au fost evoluţiile bune ale celor doi portari (Viman - în prima parte a jocului, Leu - pe finalul întâlnirii), prestaţiile bune ale lui Liberţ, Jeler, Munea şi Mateaş, dar şi jocul promiţător al lui Iştoc, ceea ce demonstrează încă o dată că a sosit poate mai devreme decât se aştepta momentul acelei întineriri a lotului. Tot mai aproape de eşalonul secund, ar fi momentul startului reconstrucţiei echipei, astfel încât la revenirea în elită CSM D&C Oradea să se prezinte cu un lot competitiv, astfel încât să nu mai fie ciuca bătăilor, un adversar pe seama căruia celelalte competitoare adună puncte.
CSM: Viman, Leu - Simeria, Liberţ 4 goluri (1x7m), Munea 3, Mateaş 5, Roman 3, Şandru, Jeler 9 (1x7m), Iştoc 4, Kovacs 1, Halmagy 1, Dacău. Antrenori: Sabin Dacău (principal) - Narcis Câtu (secund)
Pandurii: Rădulescu - Păiuş 3, Mazilu 2, Vasiloiu 3, Enache, Giotoiu 7, Velcovici 2, Coelho 2, Truică 6, Florea 6, Stoianovic 4, Apolzan 3. Antrenori: Vasile Stângă (principal) - Mircea Bedivan (secund).
Au arbitrat: Ştefan Hendrea - Ionuţ Marta (ambii din Baia Mare).



salut. eu imi castig in continuare cei 1500 europe luna! va iubesc pe toti (bolojan, bungau). cu drag SABIN DACAU! aaaa am uitat va iubeste si IONUT DACAU (Tot pentru ca-l platiti). promit solemn ca o sa PLATESC IMPOZITUL LA TIMP. in rest stati linistiti am un contract BETON! CU GARANTIE 2 ANI. respecte