CE de baschet junioare U-18 - România, din eşec în eşec
Reprezentativa de baschet junioare U-18 a României a suferit a patra înfrângere consecutivă la CE găzduit de Oradea în perioada 4-14 august. Tinerele jucătoare pregătite de Gheorghe Mandache au pierdut oarecum neaşteptat partida cu Slovenia, 53-57, îngreunându-şi serios sarcina de a prinde un loc în sferturile de finală ale competiţiei.
După evoluţia destul de promiţătoare din jocul cu Turcia şi ţinând cont că adversara de marţi seara a tricolorelor era o echipă fără jucătoare de talie, mulţi preconizau un succes al tricolorelor. Chiar şi preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, recunoştea după încheierea jocului cu slovenele că "nu s-a gândit că România va pierde acest meci". Partida a debutat echilibrat, cele două echipe alternând la conducere pe tabela de marcaj. Sonia Ursu a deschis seria punctelor României, aceeaşi jucătoare marcând coşul de două puncte cu care naţionala tricoloră a încheiat în avantaj (16-14) primul sfert al întâlnirii. A fost pentru ultima dată când elevele antrenate de Gheorghe Mandache au condus în acest meci, slovenele preluând uşor-uşor iniţiativa. Treptat, avantajul acestora s-a mărit, la pauza mare Slovenia conducând cu 37-31, pentru ca înaintea ultimului sfert, tabela să indice scorul de 45-41 în favoarea oaspetelor. Ultimele zece minute ale întâlnirii au arătat o echipă a României străduindu-se să egaleze, de două ori diferenţa reducându-se la două puncte, dar în final slovenele s-au impus la patru puncte. Acest succes nu le-a fost suficient însă, eşecul suferit a doua zi (n.r. - ieri) în faţa Spaniei reducându-le aproape la zero şansele de a ajunge între primele opt echipe. Pentru a se califica, Slovenia trebuie să spere că România va învinge Polonia (dar nu la o diferenţă mai mare de 11 puncte). Meciul România-Polonia s-a disputat aseară, după închiderea ediţiei, tricolorele având nevoie de o victorie la peste 11 puncte diferenţă pentru a prinde in extremis locul IV în grupă, calificant în sferturile de finală. La încheierea jocului, antrenorul Gheorghe Mandache a declarat că "Slovenia ne-a dominat pe postul de fundaş". În schimb, Polonia poate ajunge în sferturi învingând reprezentativa tricoloră, indiferent la ce scor. Pentru reprezentativa tricoloră cele mai multe puncte le-au reuşit Ursu (18), Crăciun 14 şi Băluţă 9.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.