Cavalerii Fluierului şi-au lărgit aria de acţiune
Membrii fondatori ai Asociaţiei Cavalerii Fluierului au făcut bilanţul pe anul trecut şi au prezentat obiectivele urmărite în acest an în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul AJF Bihor.
La întâlnirea cu mass-media au fost prezenţi Laurenţiu Danşa - preşedinte, Octavian Şovre, Radu Bitea - vicepreşedinţi, Marius Omuţ, Rareş Vidican şi Alexandru Herman - membri. „2016 a fost un an destul de bun. Asociaţia a iniţiat patru proiecte pentru care am obţinut finanţare nerambursabilă de la autorităţile publice locale (Primăria - 1 şi Consiliul Judeţean - 3), cărora le mulţumim pentru susţinere, a implicat arbitrii în acţiuni de voluntariat şi cu caracter caritabil, a încheiat sau a menţinut contracte de colaborare sau acorduri de parteneriat cu diferite instituţii, asociaţii sau cluburi, cu scopul de a sprijini şi dezvolta activitatea arbitrilor. De asemenea, a obţinut venituri (sponsorizări, 2% din impozit pe venit, cotizaţii, materiale sportive, diferite produse alimentare şi nealimentare) din diferite surse de finanţare, care au fost necesare la toate acţiunile organizate. Nu în ultimul rând, arbitrii au beneficiat de asistenţă pe linie juridică în cazurile în care au fost victime ale actelor nesportive pe teren", a declarat Laurenţiu Danşa.
„Reuşita acestor proiecte a fost posibilă doar datorită muncii în echipă şi a contribuţiei aduse de către fiecare dintre membrii care formează această asociaţie. De asemenea în organizarea şi reuşita proiectelor, un rol important l-au avut şi alţi colegi, membrii ai CJA, care au fost implicaţi în evenimente", a afirmat Octavian Şovre, preşedintele CJA Bihor. Graţie acestuia, la Oradea a ajuns toată „crema" arbitrajului românesc, cu excepţia preşedintelui CCA, Kyros Vassaras, prezentă la curs de instruire şi perfecţionare pentru arbitri şi observatori.
„Dacă la început proiectele au fost pentru arbitri, apoi ne-am mărit aria de aplicabilitate a acţiunilor, vizând latura educaţională şi fotbalul juvenil", a precizat Radu Bitea.
Şi în acest an, Asociaţia intenţionează să sprijine lunar Comisia Judeţeană cu materiale necesare în desfăşurarea actvităţilor, să organizeze la începutul anului un curs de instruire şi perfecţionare pentru arbitrii şi observatorii din Bihor, Cupa 1 Iunie - Micii campioni, Cupa Prietenia cu participarea selecţionatelor arbitrilor din Bihor, Arad, Timiş, Bekes (Ungaria) în septembrie, Cupa Moş Nicolae, Gala Arbitrajului bihorean în decembrie, precum şi acţiuni cu scopuri caritabile şi de voluntariat.
Bitea nui baiat rau...si cel putin nui un mafiot infect ca vancea si unii "cavaleri ai fluierului" care ar merita impuscati!!!! Se simt ei:)
Si daca le indeplineste? Sunt unii care se ocupa de smecherii ieftine si nu cunosc statutul, domnule Merka!
Dezinformezi Merka Ioan, atentie la ce prostii debitezi, trebuie obiectivitate si corectitudine si nu petarzi ieftine cu bubuit fasait
Bitea nu îndeplinește criteriile pt a candida la șefia AJF!
Am auzit ca vrea Bitea la Ajf...decat Vancea poate mai bine cu Bitea asta. Asta arbitreaza ok si o facut si ceva proiecte...