Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a declarat dezamăgită de înfrângerea suferită în primul tur al Australian Open, în faţa chinezoaicei Shuai Zhang, locul 133 WTA, dar a precizat că îşi propune să rămână motivată pentru competiţiile următoare.

Dezamăgită, dar şi motivată

"A fost mai bună şi mai puternică. Eu sunt în regulă, dar dezamăgită, bineînţeles. Dar este doar o zi, doar un meci. Mâine este o nouă zi. Trebuie să privesc înainte şi să rămân motivată. Ştiţi, oricine poate pierde, orcine poate câştiga. Ştiu asta. Trebuie doar să o iau aşa cum este şi să privesc înainte. Cred că nu a fost ziua mea bună, dar îi dau credit ei, deoarece a jucat bine cu adevărat. A evoluat fără teamă, a lovit fiecare minge şi a avut un ritm bun. Cred că am jucat prea scurt în primul set. Apoi m-a dominat, pentru că a simţit foarte bine mingea", a declarat Halep.

Fără încredere în propriile forţe

Românca nu a pus înfrângerea ei pe seama vreunei accidentări, ci pe o cădere din punct de vedere psihic, cauzată de problemele de sănătate anterioare. "Nu am simţit dureri. Am avut multe probleme în această perioadă, înainte de a veni aici, aşa că pot spune că sunt la un nivel scăzut din punct de vedere mental, deoarece am fost foarte bolnavă. Apoi am venit aici având din nou probleme la tendonul lui Ahile. Aşa că este greu să fii pozitivă sută la sută şi să încerci totul. Cred că am făcut tot ce am putut în acest moment", a explicat românca.