Cătălina Ponor revine în forţă
Ultima zi a Naţionalelor României de gimnastică a programat finalele pe aparate. Astfel, la fete Cătălina Ponor şi-a adjudecat titlul naţional la bârnă (16.500) şi sărituri, în timp ce vicecampioana europeană la individual compus, Sandra Izbaşa a obţinut primul loc la sol (15.350). La paralele, cu o notă de 15.700, Steliana Nistor a cucerit titlul la acest aparat.
În finalele băieţilor, Marian Drăgulescu s-a impus la două dintre aparatele lui preferate, bară fixă şi sol (15.850), pe când la sărituri deşi a obţinut cel mai mare punctaj din finala la prima încercare, 16.650, ratarea de la cea de-a doua, l-a clasat pe treapta a treia a podiumului, Daniel Popescu devenind campion naţional la acest aparat. Deţinător şi al titlului la indvidual compus, Popescu s-a impus şi la paralele şi la cal cu mânere, la inele Alin Jivan urcând pe prima treaptă a podiumului, la egalitate cu Robert Stănescu.
Iată campionii României pe 2007, în concursul special pe aparate:
Feminin:
- sol: Sandra Izbaşa - 15,350
- sărituri: Cătălina Ponor - 15,063
- paralele: Steliana Nistor - 15,700
- bârnă: Cătălina Ponor - 16,500
Masculin:
- sărituri: Daniel Popescu - 16,387
- inele: Alin Jivan şi Robert Stănescu - 15,750
- sol: Marian Drăgulescu - 15,850
- paralele: Daniel Popescu - 15,600
- bară fixă: Marian Drăgulescu - 15,650
- cal cu mânere: Daniel Popescu - 15,900.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.