Una dintre cele trei echipe bihorene din Liga a III-a, Seria 10, şi-a reluat pregătirile pentru retur. ACS CAO 1910 Oradea s-a reunit marţi seara la Stadionul Iuliu Bodola, susţinând pe terenul sintetic primul antrenament din acest an.

Cei 26 de jucători au avut parte de o şedinţă de pregătire mai lejeră, bazată pe alergări uşoare, exerciţii de mobilitate şi joc cu mingea. Faţă de lotul cu care a încheiat 2020, au absentat motivat trei jucători, Darius Costea, Andrei Lazăr şi Remus Pașca. Au apărut câţiva jucători tineri, care vor fi testaţi în perioada următoare, dar staff-ul orădean format din Florin Farcaş, Dorin Mihuţ şi Vlad Gheţe mizează pe continuitate în cele opt etape rămase din retur.

CAO se află pe locul 3, cu 17 puncte, la şapte „lungimi” de primul loc ocupat de SCM Zalău şi la 3 de Minaur Baia Mare, echipe care, prin prisma transferurilor efectuate, par să-şi fi consolidat loturile în această pauză competiţională. „Suntem pe o poziţie onorantă, dar când ești pe locul 3 e normal să îți dorești mai mult. Dorim să practicăm un fotbal cât mai plăcut ochiului și să creștem de la meci la meci. Dacă va fi să fim pe un loc de baraj vom încerca să dăm maxim, ca în fiecare joc”, a afirmat antrenorul principal Florin Farcaş.

Primele două clasate vor întâlni echipele clasate pe poziţii similare în Seria 9, în acest moment Unirea Dej - 25 puncte şi CSO Cugir - 23 puncte, iar învingătoarele vor mai juca un joc de baraj pentru un loc promovabil în Liga a II-a.

Până la sfârşitul lunii, CAO se va pregăti la Stadionul „Iuliu Bodola”, după care în perioada 30 ianuarie – 6 februarie va efectua un stagiu centralizat la Băile Felix. Va fi primul cantonament efectuat de CAO până acum. În perioada precompetiţională, gruparea orădeană are stabilite şapte jocuri amicale: în 23 ianuarie cu Foresta Tileagd (Liga IV), 30 ianuarie cu Luceafărul Oradea (III), 6 februarie cu Gloria Cermei (III), 13 februarie cu Ripensia Timișoara (II), 20 februarie cu Crișul Chișineu Criș (III), 27 februarie cu Șoimii Lipova (III) și 6 martie cu Olimpia Satu Mare (IV).

Returul Ligii a III-a se va relua pe 13 martie, CAO urmând să joace pe teren propriu, cu Minaur Baia Mare.

Celelalte formaţii bihorene din seria 10, CSC Sânmartin şi Luceafărul Oradea, se vor reuni luni, 18 ianuarie.