Liderul seriei a 10-a din Liga a III-a pierde jucători importanţi în această iarnă. După ce golgeterul Marius Hosu şi-a anunţat intenţia de a evolua în liga a 5-a din Italia, căpitanul lui CAO, Cosmin Letan, este pe cale să abandoneze activitatea fotbalistică după ce şi-a găsit un post în Administrația Națională a Penitenciarelor.

 

Se angajează la Penitenciar

Jucătorul în vârstă de 33 de ani a obţinut un post la Penitenciarul Oradea în urma unui concurs cu încadrare din sursă externă. "Am discutat cu antrenorul Florin Farcaş, l-am anunţat ca să ştie şi el, să aibă timp pentru a găsi soluţie acolo, însă momentan nu am reziliat nimic. Mă voi prezenta marţi la reunirea echipei şi probabil voi purta discuţii şi cu preşedintele. Vorbim totruşi de un loc de muncă stabil, plus că am o vârstă şi din păcate cred că-mi va fi destul de greu să fac şi una şi alta", a declarat Letan, autor a şapte goluri în sezonul de toamnă, toate din lovitură de la 11 metri.

 

Vin alţi jucători

Staff-ul tehnic şi administrativ caută să compenseze aceste plecări şi s-a înţeles cu trei jucători să vină la Oradea. Primul este atacantul de 23 de ani, Sergiu Jurj, care tocmai şi-a reziliat contractul cu SCM Zalău. Jurj a marcat trei goluri în actuala ediţie de campionat, două chiar împotriva lui CAO! Jurj a mai activat la FC Ardealul Vluj, CS U Craiova, Minaur Baia Mare, Olimpia Satu Mare, Chindia Târgoviște, Rapid București sau CSM Focșani, Verona 19 (Italia) și Kazincbarcica (NB II – Ungaria).

Pe lista de veniri la CAO este şi atacantul Mihai Ion (24 ani), ultima dată la Ripensia Timișoara, care a mau trecut pe la Sport Team București, Academica Clinceni, Turris Turnu Măgurele, CS Tunari sau Progresul Spartac. Echipa orădeană mai este interesată de fundașul Claudiu Petruș (23 ani), de la Sportul Şimleu, fost la CFR Cluj, Energeticianul, Minaur Baia Mare, Sănătatea Cluj.

CAO se va reuni marţi seara la Stadionul "Iuliu Bodola". Cu trei etape înainte de încheierea sezonului regulat, echipa orădeană este sigură de prezenţa în play-off, cu cele 35 de puncte devansând principalele urmăritoare Minaur Baia Mare - 33 puncte, Someşul Dej  - 29 puncte şi Lotus Băile Felix - 27 puncte. Campionatul se va relua pe 12 martie, când CAO va juca acasă cu Sportul Şimleu.