Ultima reprezentație acasă pe Iuliu Bodola se putea termina prost pentru CAO, la cum au decurs ostilitățile cam timp de o oră, în partida cu ultima clasată, CS Săcueni.

După cum s-a desfășurat meciul în prima repriză, suporterii care au văzut jocul orădenilor de la Aleșd sau unele partide din etapele trecute, aveau o senzație de deja-vu şi sentimentul că povestea derulării evenimentelor din etapele în care au pierdut puncte prețioase se va repeta. Echipa „vulturilor verzi'' pasa cu sârg și „desena'' interesant pe gazonul ca-n palmă de pe „Iuliu Bodola” dominând autoritar partida. Dar aproape toate acțiunile alb-verzilor se spărgeau de blocul defensiv al oaspeților. Pasele decisive în zona careului advers și centrările în careu erau enervant de inexacte. Oaspeții, care nu păreau cu nimic mai prejos ca adversarii din etapa trecută de la Aleșd, poate mai puțin norocoși, s-au apărat și ei grupați pe două linii în zona propriului careu și de câte ori au avut ocazia, au contraatacat periculos. Asa s-a născut și prima mare ocazie a meciului, chiar în favoarea echipei din Săcueni, în minutu 7, atunci când, scăpat pe contraatac, Lorincz, speriat de oportunitatea ivită, a tras temător un șut anemic pe lângă bara de la colțul lung. Sigur că ocaziile mai multe au fost în dreptul alb-verzilor dar nici oaspeții nu au stat cu mâinile în sân. Scorul a fost deschis de „pivotul'' Pașca, în minutul 36, care, după o serie de combinații colective, finalizează trimițând în plasa porții adversarilor, de la 13 metri, din poziție ușor dreapta. Dar la una dintre fazele de contraatac de care am pomenit, Agiurgioaiei, în minutul 44, după o deschidere în adâncime, a scăpat singur cu portarul Ruska și a înscris restabilind egalitatea pe tabela de marcaj. S-a intrat la vestiare cu scorul de 1-1.

Repriza desprinderii

Repriza a doua a continuat după același scenariu până când, în minutul 59, golgheterul Ciocan s-a hotârât să-și încerce norocul și de la distanță. Atunci a preluat frumos o minge la 25 de metri de poarta adversă și, din plină mișcare, a catapultat-o „ghiulea'' în plasa porții Săcueniului făcând inutilă parada portarului Cuc. A fost o fază hotărâtoare fiindcă oaspeții, în căutarea golului egalizator, s-au mai deschis ieșind la joc. Așa a apărut situația în care a scăpat pe contraatac, de această dată echipa orădeană, prin Pașca, atacantul trimiţând din dreapta o minge la întâlnire în careu unde a apărut oportun Blăgea care a înscris pentru 3-1. Era minutul 64. A fost până la urmă 4-1 fiindcă golgheterul Ciocan și-a mai făcut o dată datoria, în minutul 90+2, atunci când a trimis în plasa oaspeților din careul de 16 metri.

Așa s-a terminat o partidă care până prin minutul 60 îi ducea cu gândul, pe majoritatea suporterilor orădeni, la „coșmarul'' trăit la Aleșd în etapa trecută.

Probabil că această victorie a mai ridicat moralul „vulturilor verzi'' pentru ultimele partide din etapele rămase de jucat.

CAO Oradea: Ruska - Man, Letan, Alungi, Panti, Tenche, Balog, Blăgea, Ciocan, Hosu, Pașca. Antrenori: Fărcaș Florin, Mihuț Dorin

CS Săcueni: Cuc - Țepelea, Mare, Silaghi, Sas, Lorincz, Keri, Kaszoni, Gergely, Jurca, Agiurgioaiei. Antrenor: Gergely Sandor

Arbitri: Pop Adrian - Lakatos Rareș, Beleneși Stelian Alex.

Observator AJF Bihor: Gheorghe Rusu