Nou-promovată în Liga a IV-a, CAO Oradea a demonstrat în turul de campionat al acestui eșalon că se poate ridica la pretențiile acestei competiții. Cu două înfrângeri și tot atâtea rezultate de egalitate în 14 partide, formația pregătită de Florin Fărcaș va ierna pe locul al doilea, la patru puncte de liderul CSC Sânmartin. În ultima partidă din tur, CAO a învins categoric (5-0) formația Crișul Sântandrei.

Înaintea fluierului de start al acestei partide a fost intonat imnul de stat al României, «Deşteaptă-te, române!».  După intonarea imnului, onoarea de a da startul acestui meci i-a revent lui Forin Jiroş ca semn al prețuirii activității sale în slujba fotbalului bihorean. Din ce în ce mai marea familie a echipei CAO își manifestă prin asta disponibilitatea de-a primi în sânul ei, cu brațele deschise, pe toți cei care au făcut sau sunt dispuși să facă ceva pentru fotbalul bihorean.

„Vulturii Verzi" au fost într-o excelentă dispoziție de joc, ei manifestându-și încă din start intenția de-a nu face rabat la efort fizic pentru a-și apropia victoria și pentru a respecta statutul de pretendentă la prima poziție a clasamentului. Drept urmare, încă din  minutul 1, mingea a întâlnit bara transversală a porții echipei din Sântandrei, după o fază colectivă purtată în viteză de jucătorii orădeni, ca prim avertisment pentru echipierii Crișului că vor avea un meci greu pe stadionul „Iuliu Bodola" din Oradea. Scorul a fost deschis relativ repede, încă din minutul 17, când Sergiu Ciocan a trimis o minge la întâlnire în careul Crișului, iar Pașca a deviat-o inteligent în plasa porții pe lângă portarul Negruț. S-a făcut 2-0 în minutul 26, când Costea a șarjat pe dreapta iar mingea a poposit pe fruntea aceluiași omniprezent Pașca care a trimis-o din nou în plasă. În minutul 35 a avut loc cea mai controversată fază a meciului. Costea a pătruns în careu talonat fiind de doi jucători oaspeți, s-a produs un contact, iar arbitrul Cormoș a indicat punctul cu var. Oaspeții au protestat vehement, iar fundașul Novak s-a ales cu un cartonaș galben. A executat bine penalty-ul același Costea, în stânga lui Negruț, pentru un liniștitor 3-0. Cu acest scor s-a încheiat prima parte a jocului în care prezența Crișului în careul orădean a fost modestă.

Oaspeții, ceva mai activi în repriza a doua

În minutul 52 am asistat la majorarea scorului. De această dată la serviciu s-a aflat Pașca care a centrat pentru Sergiu Ciocan, golgheterul orădenilor, acesta ridicând scorul la 4-0. În minutul 68 Török a trimis o pasă în careu, cu ceva noroc mingea a ajuns la Pașca care a stabilit scorul final, un merituos 5-0. Oaspeții și-au făcut simțită prezența în careul orădean în câteva rânduri dar au ratat din situații promițătore.

Remus Pașca, remarcatul meciului

Cel mai bun jucător al acestui meci a fost fără nicio urmă de îndoială Remus Pașca. Autor a trei goluri și-a unei pase de gol el a fost implicat în aproape toate fazele de atac ale echipei sale dovedind o excelentă dispoziție de joc după o prestație mai puțin convingătoare în urmă cu câteva etape.

CAO Oradea: Răzvan Egri - Remus Varodi (66 A. Alungi), Alin Panti, Cosmin Letan, Șerban Man, Andrei Haș, Adrian Balog (63 D. Sabău), Darius Costea, Sergiu Ciocan, Darius Török (69 Patrik Gânțe), Remus Pașca (76 Zoltan Köteles).

Antrenori: Florin Fărcaș si Dorin Mihuț.

Crișul Sântandrei: Ciprian Negruț - Gyula Kun (69 Raul Pușcaș ), Roland Novak, Florin Filimon, Cătălin Iștoc, Sebi Sfârlea (32 Răzvan Pop), Cosmin Lascu (43 Alex. Turle), Dominik Silaghi (79 D. Spătar), Marius Balogh, Victor Dobrescu, Marius Cora.

Antrenor: Ciprian Dianu.

Ioan KLESZKEN