Cântec pentru suporteri - CF Bihorul Beiuş are imn oficial
Echipa Bihorul Beiuş a suferit transformări importante în această pauză competiţională, atât la nivelul lotului, cât şi în planul imaginii. Pe lângă campania serioasă de transferuri, clubul beiuşean a încercat să-şi lărgească aria de vizibilitate, prin prezentarea unor informaţii legate de activitatea sa prin reţeaua de socializare facebook şi, mai nou, prin crearea unui imn oficial al echipei.
Compoziţia şi interpretarea imnului aparţin solistului Claudiu Borza, un apropiat al grupării beiuşene, şi poate fi ascultat pe www.youtoube.com (Imnul oficial CF Bihorul Beiuş). "Esenţa versurilor reflectă trăirea fanilor beiuşeni, bucuria că municipiul de pe Crişul Negru este reprezentat cu cinste în fotbalul românesc de echipa CF Bihorul. Ne bucurăm că şi din acest punct de vedere am intrat în rândul echipelor cu pretenţii. Curând urmează să fie funcţional şi siteul oficial al clubului", a afirmat Ionel Goina, directorul sportiv al CF Bihorul Beiuş, formaţie clasată pe locul 2 în seria a 5-a a Ligii a III-a, la un punct distanţă de liderul ACS Recaş. Primul joc oficial din acest an al beiuşenilor este programat chiar în faţa propriilor suporteri, vineri, 16 martie, cu CS Vladimirescu, până atunci nemaiavând stabilit vreun meci de verificare. În schimb, lotul pentru retur a fost definitivat şi are următoarea componennţă: Silviu Odobasianu, Silviu Mănişor, Alex Coman (portari) - Vlad Silaghi, Daniel Bogman, Ghiţă Tăut, Gabriel Florea, Bogdan Cistean, Andrei Şerb, Nicolae Mihoc, Cătălin Mândru (fundaşi) - Mădălin Trip, Ion Dumitra, Mihai Bode, Alin Coţan, Vlad Vanca, Robert Turcan, Mădălin Galea, Daniel Toma, Daniel Găvrilaş (mijlocaşi) - Cristian Ţârlea, Cosmin Paina, Daniel Lupaşcu, Rareş Micula (atacanţi).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.