Campionatul Naţional de spadă pentru juniori - Două orădence au ajuns pe podium
Scrima orădeană a fost la un pas de a avea două reprezentante în finala de spadă feminin a Campionatului Naţional de juniori disputat la Craiova. Din păcate, doar Bianca Benea a reuşit să atingă această fază a competiţiei pe care, de altfel, a pierdut-o. Locul al treilea a fost ocupat de Claudia Năboiu.
Cele două spadasine de la CSM Oradea pregătite de Nicolae Ille au fost la un pas de a disputa finala la individual a Campionatului Naţional de spadă pentru junioare. Din păcate, atât Bianca Benea în finală, cât şi Claudia Năboiu în penultima fază a întrecerii au fost învinse de aceeaşi sportivă legitimată la Clubul Steaua, Ramona Calcan. Cu toate că există o uşoară dezamăgire pentru că cele două orădence nu au ajuns să se lupte pentru titlul naţional, totuşi, performanţa Biancăi de a deveni vicecampioană naţională este cu atât mai importantă cu cât a fost obţinută la o categorie superioară de vârstă. La startul competiţiei găzduite de sala de sport a LPS Petrache Trişcu din Craiova au fost prezente 44 de sportive. Până la finala pierdută în faţa Ramonei Calcan cu 15-13, Bianca Benea a trecut de Csilla Nagy (CS Satu Mare) cu 15-14, de Roxana Iliescu (LPS Craiova) cu 15-6 şi de Rebeca Dumitru (CS UNEFS Bucureşti) cu 15-8. Clasată pe a treia treaptă a podiumului, Claudia Năboiu a fost învinsă în penultumul act de viitoarea campioană cu 15-14 şi a trecut în fazele precedente de Iasmina Davari (CS Dinamo) cu 15-13 şi de Andreea Hodorogea (CSŞ Quatro) cu 15-6. Celelalte două sportive pregătite de Nicolae Ille la CSM Oradea care au concurat la aceste naţionale s-au poziţionat în partea a doua a clasamnetului. Anna Handlery a ocupat locul al 26-lea, iar Andreea Tufan a terminat pe locul al 30-lea. La întrecerea pe echipe, CSM Oradea s-a clasat pe locul al 4-lea din opt participante, orădencele trecând de LPS Craiova 2 şi fiind învinse apoi de LPS Craiova 1, formaţie care a devenit apoi campioană după ce a câştigat finala cu CSM Satu Mare cu 45-31 şi de CS UNEFS 1 Bucureşti în finala mică cu 44-43. Componenţa echipei orădene a fost următoarea: Bianca Benea, Claudia Năboiu, Anna Handlery şi Andreea Tufan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.