La mijlocul acestei luni, David Fărcuț, de la Clubul Sportiv Școlar Nr. 3 CNSV Beiuș, se impunea în probele de alergare de 80 și 200 de metri plat (categoria Copii 1) din cadrul Etapei de Zonă a Campionatului Național de Copii 1, 2, 3, 4 și Spiriduși (Cluj-Napoca), calificându-se la faza finală a competiției.

Pentru talentatul sportiv vulcanist, născut în 2010, urma să fie prima întrecere de nivel național, dar rezultatele obținute la Cluj-Napoca îl îndreptățeau pe profesorul Cristian Dărăban, antrenorul lui David, să spere la o comportare meritorie și la etapa finală a Campionatului Național de Copii 1 și 2, găzduită, în perioada 27-28 mai, de Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din Capitală.

După cele două zile de competiție, obiectivele stabilite acasă - calificarea în finalele celor două probe - au fost depășite de David, acesta, cu 10,41 secunde (personal best), obținând bronzul în proba de 80 de metri plat (Copii 1), desfășurată sâmbătă, 27 mai, pentru ca duminică să intre în careul de ași la 200 de metri plat, cu un nou rezultat excelent: 26,15 secunde.

Referindu-se la ultimele performanțe ale sportivului său, antrenorul Cristian Dărăban l-a felicitat pe acesta chiar pe pagina de Facebook a CSS Samuil Vulcan. „Felicitări David Fărcuț, felicitări întregii echipe care ne-a însoțit până la această etapă! Medalie de bronz la Campionatul Național pentru Copii, București! Pentru noi această etapă finală de Campionat Național a ajuns la sfârșit. David a confirmat și azi talentul pe care îl poartă. Felicitări David Fărcuț: locul 4 în România la proba de 200 mp!”