Campionatul Județean de șah rapid online - Favoritul și-a adjudecat trofeul
Alexandru Stanciu a cucerit primul titlu de campion județean la șah rapid online după ce reușise aceeași performanță cu puțin timp în urmă în cadrul campionatului județean de șah fulger (blitz) online. Întrecerea s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, pe serverul www.chess.com.
Șah Club Oradea, fondatori Fleisz Ioan, Dan Carțiș și Dan Raț, a organizat prima ediție a Campionatului Județean de șah rapid online. La concurs au participat 14 șahiști, aceștia disputând 5 runde în „sistem elvețian” cu 10 minute + 3 secunde per mutare, timp de gândire. „După dispute interesante, podiumul a arătat identic cu cel al campionatului de șah blitz. Așadar, primul campion al județului la șah rapid online este tot maestrul FIDE Alexandru Stanciu (CS Studențesc Medicina Timișoara) cu 4,5 puncte acumulate. Acesta a fost urmat în clasament de Tudor Ursente (CS Tinerii Maeștri București) cu 4 puncte și Csilcser Laszlo (CS Crișul Oradea) cu 3,5 puncte. În afara podiumului, dar cu evoluții apreciate, au fost Mircea Bucjor (CS Crișul Oradea) și Alexandru Szel (CS Crișul Oradea), ambii cu câte 3 puncte”, informează organizatorii. La juniori, campion județean a devenit Luca Diță (CSU Agora SC Oradea), la masculin, și Gertrud Florentina Dorner (metalul Salonta), la feminin. Titlul de campioană la senioare a fost adjudecat de Fleisz Judita, iar la seniori, de către Szel Alexandru. Arbitrul competiției a fost Fleisz Ioan (arbitru internațional), iar coordonatorul acesteia a fost Marian Tudorache (FR de Șah). În perioada următoare sunt programate alte întreceri în mediul online, iar cei care își doresc să participe vor trimite o cerere de înscriere în Șah Club Oradea la adresa https://www.chess.com/club/sah-club-oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.