Campionatul de minifotbal la Ştei - "Vulturii'', din surpriză în surpriză
Campionatul de minifotbal de la Ştei are toate "ingredientele'' unor meciuri de calitate, dar mai ales pline de suspans şi cu rezultate neaşteptate, în care anticipaţiile microbiştilor au darul de a da greş la multe partide.
Vulturii Şuştiu au realizat o nouă surpriză, având "ghearele" mult mai puternice decât "coama" dezordonată a unor "lei'' care s-au dovedit a fi nişte feline "minuscule". * IPA a avut o evoluţie convingătoare realizând a patra victorie consecutivă şi dominând clasamentul. "Pierduţii" au intrat în ritm în faţa unei "cete'' de haiduci care nu se regăsesc. * Pompierii s-au "racordat'', în sfârşit, la "hidrant'' obţinând prima victorie. * Gheparzii păstrează ritmul victoriei în faţa unor "stejari'' cu esenţă slabă, deocamdată, pentru acest campionat. * Elefanţii au fost lipsiţi de "amiciţie'' în faţa unor tineri care au alergat mult, dar fără rost. * Ritm fără greşeală a "moţilor'' care au tăiat "avântul'' celor din Drăgăneşti, fapt ce îi menţine în fruntea clasamentului. * Această etapă va avea câteva întâlniri cu implicaţii serioase la vârful clasamentului, dar şi derby-ul suferinţei, Granitul - Stejarul, în care fiecare grupare ţinteşte primele puncte în clasament, ca şi Haiducii de altfel, în faţa unui adversar accesibil. * Echipa surpriză a acestui start de campionat, Vulturii Şuştiu, pregătită de antrenorul - jucător Dorin Boca, are în componenţă următorii jucători: Robert Dan, Fabian Pădurean, Raul Fofiu, Vlad Miara, Mădălin Haica, Andrei Popa, Adrian Haica, Dan Jurcă, Daniel Gavriş, Adrian Deva, Alexandru Popa, Valentin Potre, Octavian Duşe.
Etapa a 4-a
Vulturii Şuştiu - Leii Câmpani 8-4
Magnificii Seghişte - IPA Beiuş 1-8
Pierduţii Ştei - Haiducii Ştei 8-5
Pompierii Ştei - Granitul Nucet 8-1
Stejarul Vărzarii de Jos - Gheparzii Sălişte 4-11
Amicii Ştei - Elefanţii Ştei 1-4
Avântul Drăgăneşti - Bradul Arieşeni 4-6
Clasament
1. IPA 4 4 0 0 34-8 12
2. Bradul 4 4 0 0 31-22 12
3. Pierduţii 4 3 1 0 38-13 10
4. Elefanţii 4 3 1 0 20-11 10
5. Gheparzii 4 3 0 1 33-25 9
6. Avântul 4 2 0 2 32-25 6
7. Leii 4 2 0 2 25-16 6
8. Vulturii 4 2 0 2 21-24 6
9. Magnificii 4 2 0 2 17-25 6
10. Pompierii 4 1 0 3 18-21 3
11. Amicii 4 1 0 3 20-25 3
12. Haiducii 4 0 0 4 12-28 0
13. Stejarul 4 0 0 4 26-46 0
14. Granitul 4 0 0 4 10-39 0
Etapa a 5-a (24-27 octombrie): Bradul - Vulturii; Elefanţii - Avântul; Gheparzii - Amicii; Granitul - Stejarul; Haiducii - Pompierii; IPA - Pierduţii; Leii - Magnificii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.