Campionatul de minifotbal la Ştei - Etapă cu rezultate scontate
Runda disputată în perioada 11-15 aprilie a fost una liniştită, cu rezultate scontate, după care echipele au avut o minivacanţă datorată Sărbătorilor Pascale.
Lupta la vârful clasamentului rămâne un "vals'' în doi, Cotropitorii având, deocamdată, un avans de patru puncte, datorită faptului că Nemuritorii au amânat meciul cu Săgeata* Haiducii au "prădat'' constant adversarii întâlniţi în ultimele etape şi au început să dea târcoale "careului de aşi'', ameninţând poziţia celor de la S.N.A.P. * Beiuşenii de la I.P.A. şi-au reluat seria jocurilor bune, reuşind rezultate pe măsură* Tunarii şi-au regăsit şi ei "muniţia'' câştigând totuşi greu în faţa Corsarilor. * Singura echipă din afara judeţului, Bradul Arieşeni, a început să piardă din "ozon'' alunecând în clasament. * La sfârşitul săptămânii vor fi câteva întâlniri echilibrate, însă se aşteaptă cu sufletul la gură întâlnirea "şoc'' dintre primele două clasate care se va disputa etapa viitoare şi care ar putea da sau amâna un "răspuns'' asupra echipei care va câştiga primul campionat pe teren redus organizat în oraşul de la Poalele Munţilor Apuseni.
Rezultatele etapei a 20-a
Tunarii Ştei - Corsarii Ghighişeni 5-3
Avântul Drăgăneşti - Bradul Arieşeni 12-8
Izvorul Poiana - U21 Seghişte 6-2
Elefanţii Ştei - Cotopitorii Seghişte 6-9
Haiducii Ştei - S.N.A.P. Ştei 7-4
Meciul Nemuritorii Ştei - Săgeata Cărpinet a fost amânat
I.P.A. Ştei - Super Garofiţa 9-4
Clasament
1. Cotropitorii 20 18 1 1 158-86 55
2. Nemuritorii 19 17 0 2 151-70 51
3. I.P.A. 20 14 1 5 135-78 43
4. S.N.A.P 20 12 0 8 111-98 36
5. Haiducii 20 11 1 8 119-101 34
6. Bradul 20 11 1 8 135-143 34
7. Elefanţii 20 9 4 7 126-119 31
8. Tunarii 20 9 2 9 135-135 29
9. Izvorul 20 7 4 9 135-104 25
10. Avântul 20 6 2 12 117-160 20
11. Super 20 5 2 13 107-156 17
12. Săgeata 19 5 0 14 82-139 15
13. U21 20 2 2 16 87-142 8
14. Corsarii 20 1 4 15 80-134 7
Etapa a 21-a (25-29 aprilie): Corsarii - Super; Săgeata - I.P.A.; S.N.A.P. - Nemuritorii; Cotropitorii - Haiducii; U21 - Elefanţii; Bradul - Izvorul; Tunarii - Avântul.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.