Campionatul de minifotbal de la Ştei - Bradul nu mai "suportă" altitudinea
În cadrul campionatului zonal de fotbal găzduit de Baza Sportivă Viitorul din Ştei ierarhia la vârful clasamentului a suferit modificări importante, iar singura echipă neînvinsă şi după această etapă este cea a poienarilor.
Hotărât lucru, "nepoţii moţului" au început să nu mai "suporte" altitudinea, înregistrând a doua înfrângere consecutivă, fapt care le "consolidează" a treia poziţie din clasament, la doar două puncte distanţă faţă de cele două urmăritoare, departajate de golaveraj* "Turma" pregătită de Alin Fofiu a stricat sărbătoarea "uniriştilor", administrându-le una din cele mai drastice înfrângeri *Poienarii au "derutat" traseul văşcăuanilor, fiind la un pas de "trompa" liderului *Surpriza etapei au furnizat-o pompierii care au reuşit racordarea la cinci "hidrante", suficiente însă pentru a ,,stinge" speranţele "moţilor" la gândul victoriei *Mai greu decât se anticipa au obţinut trei puncte şi "edilii" care ameninţă din nou "careul de aşi" *Şteienii "interişti" au tăiat "avântul" trupei din Drăgăneşti, care începe să rămână în subsolul clasamentului *Datorită faptului că se apropie Sărbătorile de Iarnă, iar directorul Bazei Sportive Viitorul ,Sandu Balaj, doreşte din nou organizarea unui turneu dotat cu "Cupa porcului'', următoarele două etape se vor desfăşura în ritm continuu, fapt ce va conta mult din punct de vedere "fizic'', unde evident echipele cu un lot mai numeros vor avea un fragil avantaj *În etapa a noua atenţia principală se va îndrepta înspre "edili" şi "moţi'' meci care poate "răsturna'' şi poziţia celor două în clasament *Nu poate fi neglijată nici forma bună a "interiştilor'' care vor să mai taie din "trompele'' elefanţilor *Etapa a zecea va programa o întâlnire de "nota zece'' protagoniste fiind primele două clasate, în care "turma'' doreşte să oprească "debitul'' poienarilor printr-o înfrângere, fapt care ar consolida poziţia liderului*
Etapa a aVIII-a
Vulturii Şuştiu - SNAP Ştei 0-3
Progresul Valea de Jos - Primăria Ştei 4-5
Bradul Arieşeni - Pompierii Ştei 4-5
Derutaţii Vaşcău - Izvorul Poiana 9-12
Avântul Drăgănesti - Inter Ştei 4-6
Elefanţii Ştei - Unirea Ghighişeni 10-1
Clasament
1. Elefanţii 8 7 0 1 43-30 21
2. Izvorul 8 6 2 0 71-42 20
3. Bradul 8 5 1 2 67-45 16
4. Pompierii 8 4 2 2 52-44 14
5. Primăria 8 4 2 2 34-32 14
6. Derutaţii 8 4 0 4 54-53 12
7. Unirea 8 3 2 3 58-57 11
8. Inter 8 3 1 4 49-50 10
9.Progresul 8 3 1 4 49-52 10
10. Avântul 8 2 0 6 37-45 6
11. SNAP 8 1 1 6 28-58 4
12. Vulturii 8 0 0 8 18-53 0
Următoarele două etape: Unirea - Vulturii; Inter - Elefanţii; Izvorul - Avântul; Pompierii - Derutaţii; Primăria - Bradul; SNAP - Progresul. VulturiI - Progresul; Bradul - SNAP; Derutaţii - Primăria; Avântul - Pompierii; Elefanţii - Izvorul; Unirea - Inter.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.