Mijlocaşul italo-argentinian al echipei Juventus Torino, Mauro German Camoranesi, a semnat, ieri, un contract pe un sezon cu drept de prelungire pentru încă un an cu formaţia VfB Stuttgart, unde va fi coleg cu internaţionalul român Ciprian Marica. Camoranesi, în vârstă de 33 de ani, va avea un salariu anual de două milioane de euro.

"Este un jucător cu mare personalitate şi va aduce o contribuţie notabilă", a declarat Christian Gross, antrenorul nemţilor de la VfB Stuttgart. Mauro Camoranesi a petrecut opt sezoane la Juventus, pentru care a marcat 27 de goluri. Campion mondial cu Italia în 2006, Camoranesi are 55 de selecţii şi a marcat cinci goluri pentru "squadra azzurra".

Pe de altă parte, fundaşul francez Jonathan Zebina, în vârstă de 32 de ani, şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu Juventus şi este foarte aproape de a ajunge la înţelegere cu formaţia Brescia, nou-promovată în Serie A.

Zebina va fi înlocuit la Juventus cu un alt francez, Armand Traore, care a fost împrumutat pentru 500.000 de euro de la Arsenal Londra. La finalul sezonului, Juventus va avea prima opţiune de cumpărare a lui Traore.