Calificare miraculoasă la CM de handbal masculin! - Rusia - România 32-37 (13-16)
Echipa antrenată de Vasile Stângă şi Nicolae Munteanu a oferit o replică mult mai convingătoare decât în partida tur. Cu alt moral, o apărare agresivă, dar şi cu o precizie superioară, "tricolorii" au dominat prima repriză (6-8, min 16) şi spre finalul acesteia s-au detaşat chiar la şase goluri (8-14 şi 9-15, min. 27). Până la pauză, gazdele au mai redus diferenţa, astfel că românii au intrat la vestiare cu un avantaja de trei goluri (13-16).
Jocul bun al handbaliştilor români a continuat şi în repriza secundă, 16-21 (min. 35), dar treptat ruşii au început să pună presiune şi să se apropie ameninţător (23-25, min. 45). România a revenit rapid, însă, 24-29 (min. 50), dar finalul a fost dramatic. Când mai erau cinci minute, Rusia revenise în joc, 29-31, dar tricolorii au mai făcut un efort, 30-35 (min. 59), după un gol de generic al lui Csepreghi. Şania a mai expediat un "trasor" (31-36), când mai erau 50 de secunde, iar când Ghionea a marcat de la 7 metri, cu 10 secunde înaintea finalului (31-37), calificarea românilor nu mai putea fi pusă în pericol, chiar dacă ruşii au înscris ultimul gol (32-37) al unui meci memorabil.
Marcatorii României au fost Csepreghi 8 goluri, Şania 7, Novanc 5, Jurcă 4, Ghionea 4, Florea 4, Stamate 2, Fenici 2, Sabou 1.
De patru ori campioană a lumii (1961, 1964, 1970, 1974) din 13 participări, România s-a calificat astfel la cel de-al doilea campionat consecutiv, după ce între 1995 şi 2007 a ratat calificarea de fiecare dată. Este pentru prima dată când naţionala masculină a Rusiei nu va participa la un Campionat Mondial!
Sâmbătă şi-au mai asigurat calificarea la a 21-a ediţie a Campionatului Mondial Spania şi Serbia. Selecţionata iberică a eliminat Portugalia (27-26 în tur şi 33-25 în retur), iar Serbia a lăsat acasă Cehia după 27-23 în tur şi 22-25 în manşa secundă. Celelalte partide Olanda-Austria (15-31 în tur), Lituania-Norvegia (19-27), Ungaria-Slovenia (25-27), Grecia-Germania (20-25), Ucraina-Slovacia (30-25) şi Elveţia-Danemarca (27-32) s-au jucat aseară, după închiderea ediţiei.
La CM din 2011 vor participa 24 de echipe, campioana mondială Franţa, echipa gazdă, Suedia, iar primele clasate la CE din 2010 - Polonia, Islanda şi Croaţia - fiind calificate din oficiu la turneul final. Acestora li se alătură Japonia, Coreea de Sud şi Bahrain (primele trei clasate ale Campionatului Asiei), Egipt, Tunisia şi Algeria (primele trei clasate ale Campionatului Africii) şi Austrialia (câştigătoarea Campionatului Oceaniei), formaţiile învingătoarea în barajul din Europa, plus primele trei echipe din turneul final Pan-American, programat între 22 şi 26 iunie.
Tragerea la sorţi a celor patru grupe preliminare de câte şase echipe, ale CM din 2011, va avea loc în 9 iulie, la Goteborg.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.