Naţionala de handbal feminin a României a jucat sub aşteptări şi în al treilea joc de la Campionatul Mondial din Brazilia. Dacă în precedentele partide a învins cu 30-28 pe Tunisia şi cu 33-27 pe Cuba, împotriva Japoniei, o altă formaţie modestă, a înregistrat doar o remiză 28-28 (13-12), fiind egalată în ultima secundă, după ce cu un minut şi 15 secunde înainte de final conducea cu trei goluri avans! Chiar dacă nu a învins, România şi-a asigurat calificarea în optimile de finală ale acestui turneu final.

Lipsite de Oana Manea şi Adina Fiera, accidentate, tricolorele au avut serios de furcă în prima repriză a meciului cu Japonia. Având talie mică, niponele au imprimat un ritm rapid, cu pase în viteză şi repliere excelentă, iar în apărare au fost avansate, încurcând planurile ofensive ale României. Jucătoarele noastre s-au complicat în multe faze, cu joc aglomerat la 9 metri, dar parcă fără curaj de a arunca la poartă. Doar Carmen Amariei a reuşit să marcheze de trei ori de la distanţă, peste apărarea japoneză, în timp ce Valentina Ardean Elisei a fost principalul pericol de pe extremă (4 goluri). După 30 de minute, 13-12, meciul fiind echilibrat în cea mai mare parte şi chiar cu Japonia la conducere (3-4 şi 11-12). Jocul din partea a doua a fost mult mai bun în tabăra tricoloră, mai ales datorită apărării. Fetele s-au detaşat la 18-14 şi 22-17, dar din acel moment a început declinul. Au urmat opt 8 minute în care jucătoarele tricolore au început sarabanda ratărilor, paselor greşite, eliminărilor pe bandă rulantă, care au ajutat Japonia să revină pe tabelă, încheind la egalitate, 28-28, după ce pierduse la scoruri astronomice primele meciuri.

Marcatoare:

România: Elisei Ardean 9 goluri, Chintoan 4, Amariei 4, Brădeanu 3, Chirilă 3, Nechita 2, Vărzaru 2, Băbeanu 1

Japonia: Fujii 10 goluri, Kamimachi 5, Arihama 4, Hayafune 4, Ishitate 2, Nagata 2, Uegaki 1.

Pentru România urmează cele mai dificile două meciuri din grupa C, cu Brazilia (astăzi, 23.45, Dolce Sport) şi cu Franţa (vineri, 21.15, Dolce Sport), rezultatele urmând a stabili ierarhia finală a grupei.