Calificare cu emoţii
Steaua Bucureşti - Zaglebie Lubin 2-1 (1-1)
Ceea ce era de aşteptat, victoria şi calificarea Stelei în turul III preliminar al Ligii Campionilor, s-a întâmplat până la urmă, dar cu destule emoţii şi cu ceva noroc, dar acesta din urmă este un ingredient care nu lipseşte de obicei din tolba marilor echipe.
După victoria la limită din tur (1-0), misiunea roş-albaştrilor părea facilă, cu atât mai mult cu cât Steaua juca în Ghencea, în faţa propriilor suporteri, capabili să creeze o atmosferă incendiară, propice obţinerii unei victorii care să mulţumească atât fanii, cât mai ales pe orgoliosul patron al celor din Ghencea. Dar debutul de meci n-a fost favorabil gazdelor, acestea au practicat un fotbal modest, fără orizont, în care prudenţa a fost cuvântul de ordine, în timp ce polonezii au încercat să pună în practică proverbul cu "Buturuga mică...". Iar acesta părea să prindă deplin contur după o jumătate de oră, când Zapata ne-a adus aminte de gafele lui Carlos şi Andrey, scăpând balonul din braţe şi permiţând oaspeţilor să egaleze situaţia la general. Roş-albaştrii au acuzat şocul, dar publicul a fost fantastic, şi-a împins favoriţii de la spate şi o execuţie norocoasă a lui Nicoliţă a readus liniştea în tabăra stelistă. Coordonatele partidei nu s-au schimbat până în ultimele zece minute, atunci când Hagi a mutat inspirat şi i-a aruncat în luptă pe Bădoi şi Zaharia. Ultimul avea să înscrie un gol important, care a aruncat tribunele steliste în aer. Steaua trecuse de Lubin şi mai are un hop, destul de mic (BATE Borisov), pentru a se califica pentru a doua oară consecutiv în grupele Ligii Campionilor.
Marcatori: Nicoliţă 37, Zaharia 82 / Golinski 29
Steaua: Zapata - Golanski, Rădoi, Rada, P. Marin, Nicoliţă (90 Bicfalvi), Ov. Petre, Lovin, Croitoru (71 Bădoi), Dică, Neaga (80 Zaharia). Antrenor: Gică Hagi
Lubin: Vaclavik - G. Bartczak, Stasiak, Arboleda, Tiago Gomes, Lobodzinski, M. Bartczak, Iwanski, Golinski, Pietron (71 Holendowicz), Chalbinski (58 Wlodarczyk, 72 Miguel). Antrenor: Czeslaw Michniewicz.
Cartonaşe galbene: Croitoru, P. Marin, Bădoi / T. Gomes, Stasiak .



Comentarii
Nu există nici un comentariu.