De vineri şi până duminică, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea, se va desfășura Campionatul Național de Cadeți (12-13 ani) la înot. Evenimentul se desfășoară sub egida Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

 

Întrecerile se desfășoară pe parcursul a trei zile, în cinci sesiuni distincte. Peste 450 de sportivi, care au îndeplinit baremul de participare la etapele regionale (zonale) de calificare, s-au înscris la acest eveniment, luând să ia startul în probele clasice pe categorii de vârstă, atât la masculin, cât și la feminin.

 

Programul concursului:

 

Vineri, 10 iulie

– Reuniunea 1 cu începere de la ora 9:30

– Reuniunea 2 cu începere de la ora 17:00

 

Sâmbătă, 11 iulie

– Reuniunea 3 cu începere de la ora 9:30

– Reuniunea 4 cu începere de la ora 17:00

 

Duminică, 12 iulie

– Reuniunea 5 cu începere de la ora 9:30

 

Întrecerea se desfășoară în bazin cu lungimea de 50 metri.

Locurile I în probele individuale şi ştafete vor primi titlul de campion naţional – medalii si diplome, locurile II şi III – medalii si diplome. Echipa clasată pe primul loc va primi cupă, diplomă și titlul de campioană naţională. Echipele clasate pe locul II şi III vor primi câte o cupă și o diplomă.

 

Probele competiției:

Cadeți 12 ani: 50m liber, 100m liber, 200m liber, 100m spate, 200m spate, 50m bras, 100m bras, 50m fluture, 100m fluture, 200m mixt, 4x50m liber, 4x50m mixt, 4x50m liber combinat, 4x50m mixt combinat.

Cadeți 13 ani: 50m liber, 100m liber, 200m liber, 800m liber, 100m spate, 200m spate, 100m bras, 200m bras, 100m fluture, 200m fluture, 200m mixt, 4x50m liber, 4x50m mixt, 4x50m liber combinat, 4x50m mixt combinat.