Cadetele orădene vizează o calificare în Final Four
Turneul final de baschet rezervat echipelor de cadete a demarat ieri la Oradea, odată cu meciurile primei etape. Timp de cinci zile, cele opt formaţii calificate în ultimul act îşi vor disputa titlul de campioană naţională al acestei categorii.
Competiţia este organizată în parteneriat de Federaţia Română de Baschet (FRB), Direcţia Judeţeană pentru Sport (DJS) Bihor, Asociaţia Judeţeană de Baschet, CS Universitatea Oradea şi CS Crişul Oradea, delegat al FRB fiind Ion Antonescu. Amănunte despre turneul care se va desfăşura până vineri la Oradea, cu jocuri la sala de sport LPS Bihorul (primul meci al fiecărei reuniuni) şi la Arena "Antonio Alexe" au fost oferite în cadrul conferinţei de presă de ieri, la care au fost prezenţi Carmen Tocală, preşedintele FRB, Ionel Bungău, directorul DJS Bihor, Gheorghe Frenţ, directorul CS Crişul, Iacob Hanţiu, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică Oradea, Adriana Niculescu şi Kosa Zoltan, antrenori de baschet şi Mirela Casetti, inspector de specialitate în cadrul DSJ Bihor. Toţi cei prezenţi au avut cuvinte de laudă la adresa organizatorilor, preşedintele FRB considerând că Oradea tinde să devină unul dintre polii baschetului juvenil românesc. "Tradiţia bihorenilor în baschetul românesc juvenil este binecunoscută, iar în ultimii ani se adevereşte că şcoala orădeană de baschet este în continuă activitate. Generaţia 1992 este o prioritate pentru FRB, echipa de cadete a României având ca obiectiv în următorii doi ani o medalie la CE divizia A. Proiectul Federaţiei Mondiale cu panourile de baschet s-a finalizat aici, la Oradea, aţi avut mereu echipe de juniori calificate în fazele finale în ultimii ani, aţi organizat excelent turneele finale care le-aţi primit, de aceea FRB a acceptat cererea doamnei Niculescu ca Oradea să organizeze acest turneu", a declarat Carmen Tocală, preşedintele FRB. Antrenoarea echipei orădene CSU-Crişul, Adriana Niculescu, a precizat că această calificare a echipei sale între primele opt reprezintă deja un obiectiv îndeplinit, iar dacă se vor califica în Final Four, va fi ceva extraordinar. Şi directorul DJS Bihor, Ionel Bungău, a apreciat pozitiv eforturile organizatorilor, considerând că munca depusă de oamenii din baschetul orădean începe să-şi arate roadele, iar în acest an Oradea va deveni un fief al baschetului autohton.
Programul turneului
Ieri, s-au disputat meciurile primei etape: Olimpia Bucureşti - Gloria Arad; PH Baschet Cluj-Napoca - CSŞ Râmnicu Vâlcea; CS 97 Omnilogic Bucureşti - CSŞ 5 Bucureşti; CSU Crişul Oradea - CSŞ Bega Timişoara
Astăzi
ora 10.30, sala LPS Bihorul: CSŞ 5 Bucureşti - PH Cluj (grupa A)
ora 12.30, Arena "Antonio Alexe": Bega - Olimpia (grupa B)
ora 14.15: Râmnicu Vâlcea - Omnilogic Bucureşti (grupa B)
ora 16.00: Gloria Arad - CSU Crişul (grupa A)
Miercuri, 4 iunie
ora 10.30, sala LPS Bihorul: Râmnicu Vâlcea - CSŞ 5 Bucureşti
ora 12.30: Omnilogic - PH Cluj
ora 14.15: Bega - Gloria Arad
ora 16.00: Olimpia - CSU Crişul
Joi, 5 iunie
ora 10.30: locul 3 din grupa A - locul 4 din grupa B
ora 12.30: locul 3 din grupa B - locul 4 din grupa A
ora 14.15: locul 1 din grupa A - locul 2 din grupa B
ora 16.00: locul 1 din grupa B - locul 2 din grupa A
Vineri, 6 iunie
ora 10.30, sala LPS Bihorul: meci pt. locurile 7-8
ora 12.15, sala LPS Bihorul: meci pt. locurile 5-6
ora 12.30, Arena "Antonio Alexe": meci pentru locurile 3-4
ora 14.15, Arena "Antonio Alexe": finala pentru locurile 1-2.
ora 16.00: festivitatea de premiere.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.