Bundea va juca în Cupa UEFA
În penultima etapă a campionatului din Israel, Maccabi Netanya, formaţie la care activeaza orădeanul Zeno Bundea, şi-a asigurat pentru prima dată în istoria clubului calificarea în Cupa UEFA, după victoria cu 2-1 în faţa celor de la Hac Ramat Gan.
Netanya are 54 de puncte şi ocupă locul 3, la egalitate de puncte cu locul secund, Maccabi Tel Aviv, însă gruparea din capitala Israelului are un joc mai puţin. “Este o bucurie de nedescris la noi în orăşel. Ne-au dezbrăcat suporterii de tricouri, am cântat şi am petrecut până dimineaţa performanţa istorică obţinută pentru oraşul Netanya. Am fost foarte apreciat de fani, dar şi de club, dovadă că mi s-a propus prelungirea contractului. Niciodată n-am prins un sezon atât de bun, intrând la un moment dat şi în vederile celor de la Glasgow Rangers. Cred că o calificare în grupele Cupei UEFA ar fi ceva senzaţional”, a declarat Zeno Bundea, care a evoluat în toate meciurile de când s-a transferat la Netanya, cu excepţia unuia, când a fost accidentat. Referitor la fosta sa echipă, FC Naţional, mijlocaşul în vârstă de 29 de ani consideră că Marin Dună a fost principalul artizan al retrogradarii: “Dună nu avea nicio treabă cu fotbalul, a făcut praf echipa, i-a dat afară pe cei mai buni şi Naţionalul a intrat în vrie”. Pe de altă parte, Zeno este încântat de evoluţiile Universităţii Craiova, susţinând că nu a pierdut niciun meci al grupării la care s-a simţit cel mai bine. “Mă bucur enorm pentru Universitatea Craiova. Ţineţi minte că atunci când am plecat şi echipa era retrogradată, am spus că mi-aş dori ca în maximum trei ani, Ştiinţa să joace în cupele europene. Craiova a promovat, are un lot tânar şi de perspectivă, iar prin transferurile lui Prepeliţă şi Tănasă, Craiova poate încurca granzii din Capitală", a conchis Zeno Bundea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.