Bucurie reţinută în Centru
Orădenii nu au fost foarte impresionaţi de revenirea echipei fanion a judeţului Bihor în Liga I, după o pauză de opt ani, atmosfera din centru fiind departe de aşteptări la întoarcerea echipei de la Turnu Severin.
Fotbaliştii antrenaţi de Gheorghe Ghiţ au fost întâmpinaţi de peste 300 de suporteri în faţa Primăriei, locul ales pentru sărbătorirea revenirii FC Bihor în primul eşalon al fotbalului românesc. Atmosfera a fost departe de cea din 2003, când o adevărată mare roş-albastră s-a revărsat pe străzile municipiului, într-adevăr, după un meci dramatic de baraj cu Oţelul Galaţi, susţinut pe teren propriu, care a umplut până la refuz tribunele Stadionului Municipal. Fotbaliştii bihoreni au fost întâmpinaţi la revenirea de la Turnu Severin de conducerea municipiului şi a judeţului, care i-a felicitat pe elevii antrenaţi de Gheorghe Ghiţ pentru că au readus Oradea şi Bihorul pe harta Ligii I. Muscă, Mărkus & co au urcat apoi la balconul Primăriei, de unde şi-au strigat bucuria promovării alături de suporteri, care aşteaptă deja cu nerăbdare duelurile cu granzii Ligii I, pentru care au şi început să-şi ajusteze repertoriul. După bucuria performanţei reuşite în acest sezon, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan este, conştient că greul de-abia acum începe pentru FC Bihor, primul şi cel mai important obstacol care trebuie depăşit fiind obţinerea licenţei pentru Liga I. "Felicitări întregii echipe! Sperăm să obţinem licenţa pentru Liga 1", a spus primarul Ilie Bolojan pentru site-ul oficial al PMO.



Daca se juca in ultima etapa acasa la Oradea, era plin centrul orasului, asa lumea era raspindita pe la tara, iarba verde,pescuit,strand sau sarbatoreau promovarea altei echipe [Viitorul Bors]de ex.