Reprezentativele Braziliei şi Argentinei s-au calificat, duminică, în sferturile de finală ale turneului de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, informează AFP.
Brazilia a învins, la Shenyang, cu scorul de 5-0, naţionala Noii Zeelande, prin golurile marcate de Anderson '3, Pato '34, Ronaldinho '54, '61 (penalty) şi Alvarez '90+2. Brazilienii au mai înregistrat o victorie la JO, joi, în faţa echipei Belgiei, scor 1-0.
Reprezentativa Argentinei a acces în sferturi în urma victoriei, cu scorul de 1-0, înregistrată la Shanghai, în faţa Australiei. Unicul gol al partidei a fost marcat de Lavezzi, în minutul 76. Argentinienii au învins şi în primul meci de la JO, disputat joi, în compania naţionalei Coastei de Fildeş, scor 2-1.