Bogdan Stancu - "Trei puncte cu Ungaria sunt esenţiale"
Atacantul Bogdan Stancu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că orice alt rezultat al echipei naţionale în partida cu Ungaria din preliminariile Cupei Mondiale în afara victoriei, ar reprezenta un eşec, chiar dacă şanse de calificare la baraj ar mai fi.
"Sper să obţinem maximum din cele două meciuri, însă în primul rând importantă e victoria contra Ungariei. Apoi, vom vedea în meciul cu Turcia ce vom obţine, dar cele trei puncte cu Ungaria sunt esenţiale. Un egal cu Ungaria ar fi un eşec, dar chiar dacă nu vom învinge Ungaria, şanse mai sunt", a spus Stancu. Bogdan Stancu a afirmat că meciurile cu Turcia şi Ungaria sunt cele mai importante din cariera sa de la echipa naţională. "Presiune nu există, suntem doar la un nivel mai concentraţi, pentru că suntem conştienţi de importanţa acestui meci. Sunt poate cele mai importante meciuri din ultimii ani, în special cel cu Ungaria. Avem nevoie de victorie şi muncim mult pentru asta de când ne-am reunit. Eu zic că suntem pregătiţi. Ungurii sunt mai mari ca noi din punct de vedere fizic, dar nu cred că asta contează într-un meci de fotbal, dar nu doar asta contează. Am lucrat şi fazele fixe, însă o să ne luăm toate măsurile de precauţie", a adăugat Stancu. Bogdan Stancu speră ca în meciul cu Ungaria să se revanşeze pentru ratările din partida de la Budapesta, încheiată la egalitate, scor 2-2. "Sunt pregătit să fac un meci cât mai bun şi să îmi ajut echipa. La Budapesta s-a întâmplat să ratez. Eu sper să mă revanşez, dacă voi fi în teren şi să îmi ajut echipa", a completat Stancu. Atacantul formaţiei Genclerbirligi este de părere că România nu a câştigat la Budapesta (2-2), deoarece jucătorii nu au avut atitudinea corespunzătoare. "La meciul de la Budapesta nu am avut atitudinea corespunzătoare şi determinarea cu care trebuie să intrăm în teren. Cred că ar trebui să o arătăm la acest meci, pentru că valoare există la echipă şi vom realiza ce ne propunem", a explicat Stancu. Reprezentativa României nu ar trebui să se teamă de echipa Turciei, chiar dacă Fatih Terim a fost numit selecţioner, consideră Stancu. "Fatih Terim e un antrenor destul de bun şi e un mic dezavantaj pentru noi. El e cel mai valoros din Turcia şi era cel mai potrivit pentru ei să preia naţionala. Dacă jocul nostru va funcţiona aşa cum trebuie, nu ar trebui să ne sperie acest lucru", a mai spus Stancu. România va întâlni Ungaria la 6 septembrie şi Turcia la 10 septembrie, ambele întâlniri urmând să aibă loc pe Arena Naţională, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.