Pe 11 şi 12 mai, Oradea va găzdui Final Four-ul Ligii Campionilor la polo. Vor fi prezente patru formaţii de top ale Bătrânului Continent: multipla campioană Pro Recco (Italia), Vasas Budapesta (Ungaria), Mladost Zagreb (echipa internaţionalului român, Cosmin Radu) şi Primorje Rijeka, ambele din Croaţia.

Oficialii LEN şi cei ai CSM Oradea au anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că la acest turneu, va fi mărită cu 800 de locuri capacitatea bazinului din Oradea prin montraea a două tribune pe schelet metalic. "Conform protocolului LEN, va trebui să asigurăm, la cerere, câte 200 de bilete fiecărei echipe participante, însă iubitorii de polo din Oradea vor putea vedea şi ei meciul, rămânând aproximativ 1000 de tichete care vor fi vândute pe plan local" - a precizat Florin Birta, şeful CSM. Preţul unui tichet va fi de 50 lei pentru semifinalele programate vineri, 11 mai (ora 18.00: Vasas - Pro Reco, ora 20.00: Mladost-Rijeka), respectiv 75 de lei pentru finalele din ziua următoare. În timp ce echipele orădene CSM Digi şi CS Crişul se duelau ieri, în apă, diretorul LEN, Laszlo Szakadati, însoţit de către managerul LEN, Marco Biri şi reprezentantul CSM-ului, Ivan Fejer, făceau o trecere în revistă a condiţiilor de la bazin, pentru a vedea care sunt ultimele detalii care trebuie puse la punct înainte de turneul Final Four.