Bilanţul primelor amicale ale baschetbaliştilor - CSM Oradea a păşit pe un nou drum
Parcursul sinusoidal din primele amicale (victorie la limită în Ungaria, apoi două înfrângeri şi un succes la turneul de la Sibiu) are mai multe explicaţii. Prima ar fi lipsa omogenităţii lotului, în condiţiile în care echipa pregătită de Cristian Achim a operat, după patru ani, schimbări radicale în structura lotului. Jucătorii care au fost aduşi în această vară nu s-au putut integra deocamdată în angrenajul formaţiei orădene. Staff-ul tehnic a pus accentul pe pregătirea fizică, deocamdată fiind susţinute puţine antrenamente cu caratcer tehnico-tactic. În ciuda acestui aspect, noua echipă a CSM-ului pare, la prima vedere, cu potenţial superior faţă de cel avut în precedentele sezoane. Asta cel puţin în compartimentul ofensiv, unde noii jucători îşi vor putea demonstra calităţile în partidele noului sezon. Rămâne, însă, problema defensivei, unde omogenitatea a fost cuvântul cheie, dar şi atuul CSM-ului în ultimele sezoane. La acest capitol trebuie lucrat foarte mult şi intens în perioada care urmează.
Noile achiziţii, întâriri utile
În cele patru partide de verificare disputate până acum, antrenorul Cristian Achim nu a fost interesat de rezultatul final, tehnicianul dorind să verifice în primul rând potențialul individual al noilor achiziții și să se elucideze asupra modului în care fiecare dintre aceștia se poate adapta la situațiile de joc ivite în timpul meciurilor. Pivotul Sean Denison este un un jucător extrem de energic și de potent la recuperare, în special cea ofensivă, un câştig fiind şi Vujadin Subotic, care a adus un plus de valoare în special pe faza ofensivă, fiind un baschetbalist creativ. Radovan Markovic pare să fie cel mai vocal dintre noile achiziții. Se implică inclusiv atunci când se află pe bancă. De asemenea, are un potențial uriaș la capitolul aruncare de la semidistanță și distanță. Revenit la Oradea după o pauză de şase ani, Titus Nicoară pare să se adapteze foarte bine cerințelor antrenorului, în timp ce coordonatorul de joc, Dani Popescu, este un jucător dispus să facă munca de jos și anume de a-și sufoca adversarul atunci când se află în apărare.
Mâine, prezentarea lotului
Lotul echipei de baschet masculin va fi prezentat într-un cadru festiv, mâine de la ora 17:00, în sala mare a Teatrului Regina Maria din Oradea. Cu ocazia debutului în FIBA EuroChallenge, conducerea CSM Oradea şi-a propus să organizeze un moment la care să participe întreaga familie a baschetului orădean. Partenerii și sponsorii echipei, reprezentanții mass-media și galeria „Leii Roșii" sunt așteptați pentru o seară de gală. De asemenea, copiii secției de juniori, însoțiți de părinți, precum și toți suporterii (îmbrăcaţi în roşu şi cu fularele echipei) sunt așteptați la un nou început pentru echipa de baschet CSM Oradea. Rugămintea organizatorilor este legată de ținută. Fiind vorba despre un eveniment de gală într-un loc elegant, vă invităm alături de noi la un moment de neuitat pentru toată lumea într-o vestimentație potrivită locației.
Joi începe Memorialul „Antonio Alexe"
Al doilea turneu amical la care vor participa orădenii va fi Memorialul „Antonio Alexe". Aflat la ediţia cu numărul patru, turneul va debuta joi, la Arena care poartă numele fostului căpitan al formaţiei Dinamo Oradea şi al naţionalei României. Adversarele formaţiei gazdă vor fi campioana Ungariei, Albacomp Szekesfehervar, Nyiregyhaza şi vicecampioana României, BC Mureş Târgu Mureş. Orădenii vor juca primul meci, joi seara, de la ora 20.00, cu Nyiregyhaza, însă, de la ora 19.00, va avea loc prezentarea noului echipament al CSM-ului care va fi utilizat în sezonul 2013-2014.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.